Povestea medicului cu peste 30.000 de cazuri tratate. Sportivii accidentați apelează la el

×
Publicitate

"Cine spune că le știe pe toate, înseamnă că nu a avut multe operații", mărturisește un doctor ortoped care a ajutat zeci de mii de pacienți.

Specializat în artro-scopie, o tehnică minim-invazivă, Doru Filipescu, îi tratează pe cei care suferă accidentări la sport și le înțelege dragostea pentru mișcare. La rândul său, este pasionat de tenis, wake-board, și enduro. Îl cunoaștem în cadrul campaniei: „Medicii schimbării".

Cel puţin de 2 ori pe săptămână pe Doru Filipescu îl găsim pe terenul de tenis. Alături de alţi medici, aici lasă o parte din stresul acumulat în sala de operaţie.

Vlad Brașoveanu: „Și la tenis e serios, nu doar în sala de operaţie. E lider, e căpitanul nostru, un om care ştie să dea şi să primească.''

O tânără pacientă face volei de performanţă şi s-a accidentat la un antrenament. În sală, medicul îi explică fiecare pas al intervenţiei.

''Ai auzit şi o pârâitură când te-ai accidentat, nu? Fii atentă tipul ăsta de leziune se pretează la 2-3 puncte de sudură, să nu scoatem meniscul pt că la vârsta ta e important să ţinem meniscul pe loc. Ar fi continuat ruptura până când ţi-ar fi sărit în față'', îi spune Doru Filipescu pacientei.

Doctorul Filipescu i-a ajutat pe mulţi sportivi să se întoarcă pe teren după accidentari. În această zi, între 2 operaţii tratează şi un fotbalist.

A fost primul care a făcut astfel de intervenţii în România. În chirurgia genunchiului are peste 30.000 de cazuri tratate, iar în cea a umărului peste 5000.

Doru Filipescu: „Pacienții pe care îi facem azi mâine pleacă acasă. Înainte nimeni nu contoriza ce se întampă cu cei cărora le era scos meniscul. Se face o operaţie, nu se compară cu cineva care face azi un şold, mâine o clavicula.”

Deşi are o experienţă vastă, medicul nu ezită să le ceară părerea altor colegi din străinătate ori să le urmărească activitatea atunci când are de făcut o intervenţie mai complicată.

„Am avut o operaţie mai deosebită și am reluat câteva articole să vedem ce face ăla din Germania, ce face ăla din Elveţia, din SUA, cine spune că le ştie pe toate, că i-au ieşit toate operaţiile şi n-a avut complicaţii înseamnă că n-a avut multe operatii'', a adăugat doctorul.

Şi la rândul lui împărtăşeşte cunoştinţele celor aflaţi la început de drum. Alături îi sunt zilnic medici tineri dornici să deprindă tainele artroscopiei.

În stagiile de pregătire din străinătate, a învăţat că dincolo de activitatea medicală, e nevoie de socializare. Iar pasiunea pentru tenis a dus la înfiinţarea unei asociaţii din care fac parte sute de medici. În biroul din spital păstrează cu mândrie premiile obţinute la competiţii.

Dar medicina şi tenisul nu sunt singurele pasiuni ale doctorului Filipescu. Este un împătimit al sporturilor extreme, merge la competiţii enduro şi practică ski-nautic, fiind poreclit „Doctor Wake" de către colegii din clubul de wakeboarding de la Snagov. Iar la mare nu merge niciodată fără kite.

Însă cel mai mult îi place să îşi petreacă timpul cu cei 3 nepoţi şi spera ca măcar unul să îi calce pe urme.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Medicul anestezist care ajută copiii cu malformații cardiace. În operații ascultă rock sau jazz

Mai mult de jumătate dintre copiii care se nasc cu malformații cardiace în România sunt condamnați la moarte.

“Noi, doctorii, tratăm omul, nu boala.” Medicul care îngrijește pacienții acasă și îi duce cu mașina personală la spital

"Am înțeles că noi, doctorii, tratăm omul, nu boala și fiecare caz e o provocare.” Cu aceste gânduri își începe fiecare zi Raluca Nichitean, un medic aflat la început de drum în carieră, un om bun, care pune interesul pacientului mai presus de orice.

Doctorița care iubește să facă medicină la sat și nu a uitat să fie om

Medicina de familie din România se află în pragul falimentului. Peste 500 de localități nu au un medic primar, iar situația se arată tot mai sumbră.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.