Medicul anestezist care ajută copiii cu malformații cardiace. În operații ascultă rock sau jazz

×
Publicitate

Mai mult de jumătate dintre copiii care se nasc cu malformații cardiace în România sunt condamnați la moarte.

Avem un singur centru funcțional în care pot fi operați, iar alte asemenea proceduri au loc prin bunăvoința unor doctori care au înțeles că fără ei, cei mici se prăpădesc.

Astfel de medici se alătură echipelor care vin din străinătate și care operază gratuit. Pe unul dintre ei îl cunoaștem în cadrul campaniei „Medicii schimbării”. Este anestezistul Ovidiu Lazăr - pasionat de munte, de grădinărit și mai ales de medicină.

Dr. Ovidiu Lazăr: „Îmi place să merg pe munte. Plăcerea vine cred din copilărie. Am copilărit la poalele munților Vlădeasa”.

Este o zi de joi și după un maraton de operații, medicul Ovidiu Lazăr simte nevoia de o pauză. Și-a rupt câteva ore înainte de a se întoarce la spital pentru a-și încărca bateriile pe munte. Este locul pe care îl iubește încă din copilărie și simte că aici își poate limpezi gândurile.

Dr. Ovidiu Lazăr: „Aici te deconectezi total. E nevoie din când în când de o rupere de ritm.''

„Ar fi trebuit să aleg copiii”

 

Reporter: „Dacă ați putea să o luați de la capăt, ați schimba ceva?”

Dr. Ovidiu Lazăr: „Aș face aceeași meserie. Între adulți și copii ar fi trebuit să aleg copii. Cred că așa ar fi trebuit să fac.”

Reporter: „De ce va gândiți așa?”

Dr. Ovidiu Lazăr: „Poate aș fi putut să fac mai multe decât am făcut”.

Odată cu trecerea timpului, ieșirile pe munte s-au rărit, spune doctorul Lazăr. În prezent, cea mai mare parte a timpului și-o petrece în sala de operație.

Oviziu Lazăr este medic primar de anestezie și terapie intensivă, iar până acum a făcut peste 1000 de proceduri. Rolul sau într-o operație nu se reduce doar la o simplă injecție pentru amorțirea simțurilor, ci trebuie să vegheze permanent la capul bolnavului. Un anestezist trebuie să fie un foarte bun clinician, să aibă cunoștințe de patologie medicală, chirurgicală, farmacologie și să știe să folosească diverse aparate de monitorizare.

Dr. Ștefăniță Dima: „El e și un tip scrupulos și își pregătește cu minuțiozitate fiecare intervenție”.

Colegă: „Nu cred că cineva poate să lucreze în echipă cu el și să nu considere asta ca o mare șansă”.

Operații pe acorduri de rock sau jazz

 

Colegii știu deja când el se află în sală: fiecare intervenție are loc pe acorduri de rock sau jazz.

Ovidiu Lazăr este unul dintre doctorii care s-au școlit în străinătate. A făcut stagii de pregătire în Italia și Germania, dar a hotărât să rămână definitiv în România.

Lucrează acum într-un spital privat, iar de 2 ani s-a alăturat și unor echipe formate din doctori români și străini, care operează gratuit copii cu grave malformații cardiace.

Denisa este unul dintre copiii salvați.

Mama Denisei: „Tu ești foarte curajoasă, te-ai dus singură la operație”.

În fiecare an, în România, peste 1.200 de nou-născuți vin pe lume cu grave probleme la inima. Doar 300 dintre ei pot fi operați. Avem un singur centru funcțional, la Târgu Mureș, iar alte operații se fac din când în când în Cluj, București sau Sibiu, când vin specialiști din străinătate. Prin activitatea lor, medici precum Ovidiu Lazăr întind o mâna de ajutor sistemului public de sănătate.

Dr. Ovidiu Lazăr: „Este o necesitate absolută pentru copiii din România, care, din păcate, sunt adeseori peste granița pentru a fi operați. Unii nu apucă să fie trimiși în străinătate și se prăpădesc”.

Vanesa, unul dintre copiii salvați de medic

 

Vanesa este unul dintre pacienții de suflet ai doctorului Lazăr. Fata s-a născut în urmă cu 15 ani cu o gravă malformație cardiacă și pentru că la acea vreme nu putea fi operată în România, părinții au dus-o în Italia. Însă, pentru ultima intervenție, care a presupus montarea unui stimulator cardiac, au ales de echipa din care a făcut parte și Ovidiu Lazăr.

Vanesa Grasu: „E un om deosebit din toate punctele de vedere și îi mulțumesc din tot sufletul că m-a ajutat să fiu bine”.

De altfel, după ce i s-a născut copilul, Ovidiu Lazăr a intrat cu greu în sala când pe masă de operație erau copii. În cele din urmă și-a învins orice temeri, fiind conștient de faptul că va salva mii de vieți.

Dr. Ovidiu Lazăr: „Stresul este mult mai ridicat. La început am fost mai reticent în a mă ocupa de copiii bolnavi, după care am aplicat principiul spus de un coleg în Italia: și dacă nu ne ocupăm noi, cine se ocupă?”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62082034
“Noi, doctorii, tratăm omul, nu boala.” Medicul care îngrijește pacienții acasă și îi duce cu mașina personală la spital

"Am înțeles că noi, doctorii, tratăm omul, nu boala și fiecare caz e o provocare.” Cu aceste gânduri își începe fiecare zi Raluca Nichitean, un medic aflat la început de drum în carieră, un om bun, care pune interesul pacientului mai presus de orice.

62082144
Doctorița care iubește să facă medicină la sat și nu a uitat să fie om

Medicina de familie din România se află în pragul falimentului. Peste 500 de localități nu au un medic primar, iar situația se arată tot mai sumbră.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.