Un fost secretar de stat a cerut daune de 2,5 milioane euro după ce a fost achitat într-un uriaș scandal de corupție

×
Publicitate

Un fost secretar de stat din Ministerul Comunicațiilor cere daune de două milioane și jumătate de euro, după ce a fost achitat într-un uriaș scandal de corupție.

Fostul oficial a reușit să convingă prima instanță, parțial, așa că ar putea fi compensat, doar pentru zilele în care și-a pierdut libertatea și pentru durata prea lungă a procesului.

Fostul secretar de stat Marius Fecioru pretinde 5.600.000 de lei daune morale pentru că - susține el - ar fi fost judecat pentru acuzații penale lipsite de probe. Mai cere 4 milioane de lei pentru durata lungă a procesului la finalul căruia a fost achitat, la care adaugă un milion de lei pentru că a fost reținut, arestat la domiciliu și preventiv. Plus încă 800.000 de lei pentru că a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis să iasă din țară. Fostul demnitar pretinde să i se plătească și sumele cheltuite cu avocații, peste 350.000 de lei.

Marius Fecioru a fost reținut de DNA pe 26 mai 2015 pentru acuzații de instigare la abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat, într-un scandal legat de o pretinsa prejudiciere a Poștei Române cu peste un milion de lei.

Marius Fecioru a fost plasat apoi în arest la domiciliu, arestat preventiv și ulterior cercetat sub control judiciar. O lună mai târziu a fost trimis în judecată, dar după mai bine de 6 ani, Tribunalul și Curtea de Apel Brașov au stabilit că nu sunt suficiente probe pentru a fi condamnat. Tribunalul București a decis că i se cuvin doar o parte din despăgubiri pentru că: „Reclamantul nu a fost achitat deoarece acuzaţia penală în baza căreia s-a desfăşurat procesul penal ar fi fost total lipsită de probe, ci pentru că acest probatoriu nu a fost apreciat ca fiind suficient de către instanţa penală” - Sentința Tribunalului București.

Ministerul Finanțelor a fost obligat să îi plătească 60.000 de lei daune morale pentru că a fost reținut și arestat, preventiv și la domiciliu. Și alte 20.000 lei pentru că procesul său a durat prea mult la instanțele din Brașov.

În plus, statul va trebui să îi deconteze și cheltuielile cu avocații, peste 350.000 de lei. Judecătorul susține în motivarea sentinței că banii i se cuvin pentru a compensa traumele psihice suferite.

Sentința a fost însă atacată de Ministerul Finanțelor. La fel ar putea face și Marius Fecioru care susține prin intermediul avocatului său că sentința Tribunalului nu este o victorie.

Corespondent Știrile PRO TV: „Între timp însă, fostul secretar de stat de la Comunicații așteaptă verdictul într-un alt proces de corupție, în care este judecat încă din aprilie 2019 pentru acuzații de luare de mită și trafic de influență, și că ar fi primit șpăgi de peste trei milioane de lei. În acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție va da sentința săptămâna viitoare”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62580111
Alina Bica scapă de închisoare. Curtea de Apel București i-a retras mandatul european de arestare. Explicația judecătorilor

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, retragerea mandatelor emise pe numele Alinei Bica, considerând că pedeapsa de 4 ani de închisoare a fostei şefe a DIICOT a fost executată integral.

62579740
Zeci de membri ai clanului Butoane, ridicați de mascați. Și-ar fi obligat chiar și soțiile să se prostitueze în străinătate

Una dintre cele mai temute rețele de traficanți de persoane din România a intrat în vizorul procurorilor DIICOT. Zeci de membri ai clanului Butoane din Giurgiu au fost ridicați din casele lor pentru a da explicații într-o anchetă de proporții.

62551744
Aproape 50 de percheziții în țară într-un dosar de proxenetism. O grupare ar fi obținut 3,5 milioane de euro

Zeci de percheziții au loc joi dimineață în București și județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, spălare de bani și acces ilegal la sisteme informatice, anunță IGPR.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.