Sindicatele din penitenciare protestează azi în faţa Ministerului Justiţiei

61975780
Pro TV

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că peste 300 de sindicalişti vor protesta, miercuri, în faţa Ministerului Justiţiei, faţă de "indolenţa şi incompetenţa" ministrului Tudorel Toader.

Angajaţii din penitenciare cer condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale pe funcţii, eliminarea discriminărilor salariale şi aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare. Ei spun că dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vor continua acţiunile în instanţele civile şi penale împotriva ministrului Justiţiei şi vor recurge la blocarea activităţii penitenciarelor, relatează news.ro.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis că miercuri, începând cu ora 12.00, peste 300 de sindicalişti vor protesta în faţa Ministerului Justiţei, după ce, de la ora 09.30 sindicaliştii se vor întâlni la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a se organiza şi a-i cere demisia directorului general împuternicit ilegal Marian Dobrică.

La protest sunt aşteptaţi membri din cele 32 de sindicate afiliate la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar şi sindicalişti din Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, în prealabil fiind cerută o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei pentru a discuta nemulţumirile angajaţilor din penitenciare.

Pe lista de revendicări a angajaţilor din penitenciare sunt incluse: condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor şi plata integrală a orelor suplimentare curente. Sindicaliştii spun că ministrul Justiţiei a promis în urmă cu un an standarde privind condiţiile de lucru în penitenciare şi un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate. În ceea ce priveşte plata orelor suplimentare restante, sindicatele din penitenciare spun că în continuare sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite, iar ministrul Justiţiei s-a angajat acum şase luni că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ţinut de cuvânt.

Citește și
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public

De asemenea, angajaţii din penitenciare cer reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de un an permisă de lege. "Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit ilegel de patru luni", afirmă sindicaliştii.

Sindicatele din ANP mai cer eliminarea discriminărilor salariale, respectiv aplicarea legii cadru a salarizării şi pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională începănd cu octombrie 2018, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, "încetarea abuzului asupra pensionarilor - eliminarea din legislaţie a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanţă de urgenţă, pensiile angajaţilor din penitenciare, poliţiştilor şi militarilor", precum şi plata integrală a orelor suplimentare curente.

"Dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vom continua acţiunile în instanţele civile şi penale împotriva ministrului Justiţiei şi vom recurge la blocarea activităţii penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţii de lucru improprii", afirmă Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, recent, referindu-se la nemulţumirile sindicaliştilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, că "nu toţi sindicaliştii au aceleaşi nemulţumiri sau aceeaşi intensitate a nemulţumirilor", Toader susţinând că actualul statut al funcţionarilor din ANP, care este în curs de modificare, prevede unele beneficii pe care alte categorii profesionale nu le au, iar unii dintre angajaţi cer ca statul că le plătească ratele la bănci pentru cumpărarea de case sau sporuri de 250% pentru week-end-urile lucrate.

Tudorel Toader a criticat atitudinea unora dintre sindicaliştii din ANP, care la rândul lor acuză neimplicarea ministrului Justiţiei în rezolvarea problemelor din sistemul penitenciar. "Este în firea omului să vrea mai mult şi mai multe, totul e să vrea în limita legii şi, dacă se poate, şi cu bună credinţă. (...) Nu cred că toţi sindicaliştii din penitenciare au aceleaşi nemulţumiri sau aceeaşi intensitate a nemulţumirilor. Este o zonă a dânşilor, acolo", a spus Tudorel Toader.

El a arătat că a găsit la ANP, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, un statut din 2004, cu unele modificări şi soluţii unele "depăşite", altele "discutabile" şi că a întocmit un proiect de lege de statut care să înlocuiască statutul actual, proiect care se află la Parlament şi care se numeşte Statutul poliţiştilor de penitenciare.

Toader a susţinut că actualul statut al funcţionarilor din penitenciare prevede beneficii pe care nicio altă categorie socio-profesională nu le are. Unul dintre acestea este faptul că există directori de penitenciare numiţi în baza statutului în vigoare fără durată a mandatului, "adică el dă concurs şi rămâne director până când iese la pensie, ceea ce cred că nu e corect", a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a susţinut, totodată, că unii dintre sindicaliştii din penitenciare au solicitări de ordin financiar, pe care statul nu le poate îndeplini din lipsă de fonduri.

Spre exemplu, potrivit ministrului, aceştia cer ca orele suplimentare efectuate sâmbăta şi duminica să fie plătite cu 250 la sută. "O dată sută la sută că muncesc, 75 la sută că-s suplimentare, plus 75 la sută că-s sâmbăta sau duminica. Nu cred că puteţi să-mi daţi vreun exemplu de categorie socio-profesională la care orele suplimentare să fie plătite cu 250 la sută", a spus Toader.

El a mai susţinut că aceiaşi sindicalişti vor ca statul "să le plătească ratele la bănci cu care-şi cumpără case în nume personal".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public

Procurorul general Alex Florenţa, propus pentru funcţia de procuror-şef adjunct la DIICOT, a afirmat că ponderea trimiterilor în judecată este de 9,4% la Ministerul Public, iar la DIICOT se apropie de 13%.

Audieri la CSM. Aviz negativ pentru Gil-Julian Iacobici și indecizie la Alex Florența pentru poziția a doua în DIICOT
Audieri la CSM. Aviz negativ pentru Gil-Julian Iacobici și indecizie la Alex Florența pentru poziția a doua în DIICOT

CSM a dat miercuri aviz negativ propunerii ministrului de Justiție de numire a lui Gil-Julien Grigore-Iacobici în funcție de procuror șef-adjunct al DIICOT. De asemenea, membrii CSM nu au căzut de acord în cazul lui Alex Florența, iar votul va fi reluat.

Livratori din Bangladesh aduși în România cu promisiuni false. Chinul la care au fost supuși când au ajuns în țara noastră
Livratori din Bangladesh aduși în România cu promisiuni false. Chinul la care au fost supuși când au ajuns în țara noastră

Acuzații de crimă organizată și chiar de sclavie îi vizează pe doi bengalezi care aduc din țara lor, în România,  forță de muncă ieftină. Procurorii DIICOT au descins în locuințele suspecților și i-au ridicat cu mandate pentru a le cere explicații.  

Recomandări
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Nicușor Dan, după ședința CSAT: SUA vor să trimită în România echipamente defensive, ”nu sunt înzestrate cu armament”
Nicușor Dan, după ședința CSAT: SUA vor să trimită în România echipamente defensive, ”nu sunt înzestrate cu armament”

România le permite americanilor să disloce aici, temporar, echipamente militare și trupe, menite să sprijine operațiunile din Orientul Mijlociu împotriva Iranului. Decizia a fost luată în CSAT și a primit și votul Parlamentului.

Război în Iran, ziua 12. Israelul a lansat o serie de atacuri „pe scară largă” în Iran și Beirut. Bilanțul morților
Război în Iran, ziua 12. Israelul a lansat o serie de atacuri „pe scară largă” în Iran și Beirut. Bilanțul morților

Am intrat în ziua a 12-a de când SUA și Israelul au lansat operațiunea militară în Iran. Israelul a lansat noi lovituri cu rachete asupra Iranului, dar și în Liban, asupra grupării Hezbollah, din sudul Beirutului.