Robert Negoiţă, audiat la DNA în dosarul lui Liviu Dragnea. Ce a declarat

×
Publicitate

Primarul sectorului 3, social democratul Robert Negoiţă, a ajuns joi dimineață la Instanţa Supremă.

Edilul este martor în dosarul în care este judecat şeful său de partid, Liviu Dragnea, pentru acuzatii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi instigare la fals intelectual. Negoiţă a fost citat oficial la ICCJ pentru a explica cum a ajuns să se folosească de serviciile uneia dintre cele 2 angajate ale DGASPC Teleorman care, potrivit DNA, lucrau de fapt pentru PSD, deşi erau plătite din bugetul public.

La intrarea în sediul DNA, Negoiţă a spus foarte clar că una dintre funcţionare era colaboratoarea sa la cabinetul parlamentar, fiindu-i recomandată de cineva de la partid. În faţa judecătorilor a precizat însă că nu i-a fost recomandată de Liviu Dragnea.

"Domnişoara  mi-a fost recomandată de la partid, de la Turnu Măgurele, pentru biroul meu de parlamentar. A fost plătită din suma forfetară de la biroul parlamentar. Îşi făcea treaba, nu am nimic de reclamat", a spus Negoiţă, care a fost deputat de Teleorman între 2008 şi 2012.

Şi Liviu Dragnea ar urma să dea declaraţii, cel mai probabil la următorul termen din dosar.

Potrivit procurorilor, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, suspectul Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv de președinte al organizației județene a unui partid politic, cu intenție, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții.

În realitate cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.

Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale în cuantum total de 91.362 lei precum și operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare."

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61910330
Victor Ponta, așteptat să dea explicații la instanța supremă, în dosarul lui Tăriceanu
Fostul premier Victor Ponta este așteptat, joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde va fi audiat ca martor în dosarul în care șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.
61940191
Kovesi nu își dă demisia: ”Atacul la adresa DNA nu e întâmplător. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”
Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a susținut miercuri o conferință de presă. Este prima reacție publică după ce mai mulți politicieni i-au cerut ministrului Justiției să o demită.
61940675
Reacțiile CSM și ale procurorului general după atacurile la adresa DNA
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Marcu, a făcut miercuri primele declarații referitoare la acuzațiile la adresa DNA.