În acest context, UNBR propune instituirea unor reguli unitare de funcţionare în perioade de disfuncţionalitate temporară care să ducă la evitarea fragmentării practice la nivel teritorial şi să menţină continuitatea serviciului public al justiţiei.
„Formele de protest declanşate astăzi de personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete, constând în suspendarea parţială a activităţii în intervalul 08:00-12:00 în perioada 2-5 iunie 2026 şi în oprirea totală a activităţii în data de 4 iunie, determină o funcţionare discontinuă a serviciului public al justiţiei, cu efecte directe asupra predictibilităţii procedurilor judiciare, accesului la justiţie şi exercitării efective a dreptului la apărare”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
De asemenea, avocații din UNBR „îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că aceste măsuri s-au luat, din nou, fără consultarea avocaţilor, ca parteneri indispensabili ai actului de justiţie şi fără asigurarea unui cadru general unitar valabil pe întreg teritoriul ţării”.
UNBR susţine că în absenţa unor repere unitare de organizare la nivel naţional, utilizarea sintagmei generale „cu excepţia cauzelor şi lucrărilor urgente” riscă să genereze practici neunitare între instanţe, cu impact asupra egalităţii de tratament şi a securităţii juridice a justiţiabililor.
„Aceste disfuncţionalităţi nu rămân însă la nivel administrativ, ci se propagă direct asupra tuturor participanţilor la actul de justiţie. În practică, avocaţii sunt determinaţi să preia efectele acestor dezechilibre, acţionând ca amortizori de şoc ai sistemului, pentru a asigura continuitatea legăturii dintre justiţiabili şi instanţe. Aşa cum s-a dovedit în ultima perioadă, soluţiile de acest fel nu au condus la rezultatele scontate, dimpotrivă, au adus cu ele un deficit major de imagine, la care s-a adăugat o încărcare suplimentară a activităţii instanţelor/parchetelor”, a mai transmis UNBR.
Avocații vor reguli clare pentru protestele din Justiție
Uniunea Naţională a Barourilor din România reiterează necesitatea consolidării efective a Pactului pentru Justiţie, ca mecanism fundamental de cooperare instituţională între profesiile şi autorităţile implicate în realizarea actului de justiţie, indispensabil pentru menţinerea coerenţei sistemice inclusiv în situaţii excepţionale sau de perturbare a activităţii.
De asemenea, UNBR consideră necesară activarea unui Plan de Continuitate a Activităţii (protocol de criză), menit să asigure reguli unitare de funcţionare în perioade de disfuncţionalitate temporară, evitând fragmentarea practicii la nivel teritorial şi menţinând continuitatea serviciului public al justiţiei.
Acest mecanism ar trebui să includă: definirea unitară la nivel naţional a cauzelor şi lucrărilor cu caracter urgent; emiterea unei circulare către curţile de apel privind măsuri administrative unitare pe durata formelor de protest, inclusiv în gestionarea orelor de şedinţă şi a cererilor de amânare sau preschimbare a termenelor, în scopul evitării consecinţelor procedurale sau a sancţiunilor generate de împrejurări obiective şi independente de voinţa părţilor şi a apărării.
Totodată, mecanismul respectiv trebuie să mai includă şi asigurarea funcţionării minime, continue şi previzibile a serviciilor administrative esenţiale (registratură şi arhivă); garantarea continuităţii înregistrării actelor de procedură, inclusiv prin mijloace electronice (ECRIS / portal); comunicarea publică unitară şi în timp util către barouri a modului de organizare a activităţii fiecărei instanţe şi a fiecărui parchet.
„UNBR îşi exprimă disponibilitatea deplină de dialog instituţional în vederea implementării acestor măsuri, în cadrul obiectivelor asumate prin Pactul pentru Justiţie, astfel încât disfuncţionalităţile temporare să nu se transforme în blocaje sistemice cu impact asupra dreptului la apărare şi a încrederii în actul de justiţie”, a precizat sursa citată.
UNBR a mai anunţat că a trimis deja adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, prin care a solicitat măsuri unitare pentru asigurarea continuităţii actului de justiţie şi protejarea efectivă a dreptului la apărare.
În perioada 2-5 iunie, activitatea în instanţe şi parchete este suspendată parţial, ca formă de protest a personalului auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar faţă de prevederile noii legi a salarizării. Aceştia reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare.
„Actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani”, avertizează sindicaliştii.
Joi, instanţele vor fi complet blocate în intervalul 08:00 - 12:00.