Ministrul de Interne, discuţii cu sindicatele. Ce a declarat Predoiu

62361409
Agerpres

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, vineri, cu reprezentanţii sindicatelor din instituţie despre salarizarea personalului MAI şi subdimensionarea sistemului, din punctul de vedere al resurselor umane.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut, vineri, o întâlnire cu persoanele din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul instituţiei.

”Întâlnirea a avut loc la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, cu scopul de a stabili un mod de lucru optim şi eficient în relaţia instituţie - sindicate, în beneficiul angajaţilor MAI şi al cetăţenilor, prin creşterea calităţii serviciilor oferite de structurile ministerului. În acest scop, ministrul Afacerilor Interne a subliniat faptul că doreşte o colaborare onestă şi deschisă cu sindicatele. În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte care prezintă interes atât pentru reprezentanţii sindicatelor, cât şi pentru conducerea ministerului”, a transmis MAI, într-un comunicat de presă.

Astfel, s-a discutat despre salarizarea personalului MAI şi subdimensionarea sistemului, din punctul de vedere al resurselor umane.

”Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reafirmat decizia conducerii MAI de a continua eforturile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi, pentru reducerea deficitului de personal şi pentru asigurarea salarizării corespunzătoare”, a menţionat sursa citată.

La întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor din MAI au participat, alături de ministrul Afacerilor Interne, secretarii de stat Bogdan Despescu şi Romeo Simionescu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62358954
Fraţii Tate o dau în judecată pe femeia din Florida care i-a acuzat în cazul traficului de persoane din România

Controversatul influencer Andrew Tate şi fratele său dau o dau în judecată pe femeia din Florida care i-a acuzat - spun ei, în mod fals - că au sechestrat-o în România, ceea ce a dus la arestarea lor sub acuzaţia de trafic de persoane.

62364703
Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale. Faptele s-au prescris

Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări în dosarul finanţării campaniei electorale, ca urmare a prescrierii faptelor, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

62363198
LIVE UPDATE, ”faptele s-au prescris”. Lista celor care, deși au încălcat legea, au scăpat de închisoare datorită CCR

Mii de dosare penale aflate în stare de judecată ori în anchetă la procurori sunt afectate în prezent, în România, de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), adoptată în 2022, cu privire la aplicarea retroactivă a prescripției penale.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.