Ministerul Justiţiei reia astăzi procedura de selecţie pentru funcţia de procuror-şef al DNA

61965196
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Justiţiei începe, luni, o nouă selecţie pentru propunerea de numire în funcţia vacantă de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit MJ, noua procedură se va desfăşura în perioada 6 august - 6 septembrie.

"Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 6 august - 6 septembrie, la sediul său din Bucureşti, strada Apolodor, numărul 17, sectorul 5, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se precizează în anunţul publicat pe pagina de internet a ministerului.

Potrivit calendarului, candidaţii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 24 august inclusiv.

Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 29 august, urmând ca în perioada 3 - 5 septembrie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 6 septembrie.

"Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi", se menţionează în anunţ.

Ministerul Justiţiei a anunţat, pe 27 iulie, că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror şef al DNA, urmând ca procedura de selecţie să fie reluată.

"În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale", a explicat Ministerul Justiţiei.

Potrivit sursei citate, în urma desfăşurării procedurii de selecţie, nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al DNA dintre candidaţii participanţi, iar procedura se va relua.

Cei patru candidaţi înscrişi în cursă - Florentina Mirică - procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr - procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob - procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu - procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA - au susţinut joi interviul la sediul Ministerului Justiţiei.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61976440
Toader: Voi solicita de la DNA să ne comunice dacă există delegări şi detaşări în funcţie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că, luni dimineaţă, va solicita de la DNA să se comunice dacă există delegări şi detaşări în funcţie ale procurorilor, precum şi situaţia exactă a acestora.

61967438
Parchetul General a publicat un protocol încheiat cu SRI în anul 2005

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a publicat, vineri, un protocol de colaborare încheiat cu Serviciul Român de Informaţii (SRI) în anul 2005.

61977416
Dan Şova, audiat la DNA în dosarul Tel Drum

Fostul senator Dan Şova a fost adus vineri la DNA, unde a fost audiat de procurori în dosarul Tel Drum, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.