Judecătoarea Raluca Moroșanu: „Lia Savonea trebuie să plece din sistem”. Cum sunt blocate anchetele asupra magistraților

Raluca Moroşanu și Lia Savonea
Inquam Photos / Gyozo Baghiu / ÎCCJ

Judecătorul Raluca Moroşanu, cea care a confirmat dezvăluirile din documentarul Recorder, a afirmat, într-un interviu pentru publicație, că oamenii din sistemul de justiţie se tem că nu se va mai schimba nimic.

„Oamenii se tem că nu se va schimba nimic nici acum, că dacă nu se schimbă acum nu se va mai schimba niciodată”, a arătat ea. Moroşanu a declarat că, pentru schimbare, nu este de ajuns înlocuirea conducerii Curţii de Apel Bucureşti.

„O spun direct şi foarte clar: dacă vrem să schimbăm ceva, doamna Lia Savonea trebuie să plece. Nu de la şefia Înaltei Curţi, din întreg sistemul, trebuie să plece din magistratură”, a arătat ea. Judecătorul a explicat şi de ce crede că magistraţii vor pierde pensiile de serviciu.

„Eu am trăit şi alte vremuri, vremuri în care aveam colegi care luau şpagă, nu ştiu, dacă aveţi alt termen mai elegant pentru asta, vă rog să mi-l spuneţi, dar eu nu am. Erau puţini şi au fost condamnaţi. Această practică s-a oprit la un moment dat, au fost condamnaţi. Mă tem că în acest moment această practică este reluată”, a afirmat Raluca Moroşanu, în interviul publicat, duminică seară, de Recorder.

Mecanismul prin care sunt blocate anchetele asupra magistraților

Întrebată dacă nu ar fi normal ca instituţii ale statului să combată aceste practici, ea a replicat: ”Cum? Cum, că legea…”.

Citește și
Nicușor Dan
Reacția lui Nicușor Dan după ce a vizionat reportajul despre Justiție. Ce spune despre judecătoarea Lia Savonea, șefa ÎCCJ

„Legea a fost modificată, o dată, apoi, ca să poţi să documentezi, să dovedeşti, să dovedească un procuror o infracţiune de corupţie, ar trebui să fie făcută bineînţeles de Secţia specială de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să ceară, bineînţeles, care este proba cea mai importantă? Interceptări. Or, aceste interceptări intră în competenţa Înaltei Curţi şi trec, bineînţeles, prin mâna preşedintelui Înaltei Curţi. Dacă preşedintele Înaltei Curţi nu este un om de bună-credinţă, cel vizat va fi anunţat imediat şi toată munca procurorilor este degeaba”, a explicat judecătorul.

Întrebată dacă simte că un judecător care ar dori să meargă spre zona de corupţie nu are de ce să se teamă, în prezent, ea a răspuns: „Nici cea mai mică teamă”.

„Degeaba vor procurorii să facă ceva, dacă vor, bineînţeles, pentru că în momentul în care se vor duce la instanţa competentă să emită aceste mandate de supraveghere tehnică, e degeaba. Vor fi pe hârtie, dar nu se va întâmpla nimic. Cel mai probabil, cel implicat va fi anunţat”, a adăugat ea.

Ce spune judecătoarea Raluca Moroșanu despre pensiile speciale ale magistraților

Raluca Moroşanu a vorbit şi despre problema pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

„Sunt singurul judecător care a votat împotriva sau … Cum i s-a spus: dezavuăm proiectul de lege privind pensiile magistraţilor… deci eu am fost cea care nu a dezavuat proiectul de lege, că am votat împotriva protestării faţă de acest proiect, pentru un motiv foarte simplu: în viaţă când constaţi că vei pierde şi îţi dai seama că vei pierde – şi noi vom pierde aceste pensii de serviciu, inevitabil (…) – mai bine renunţi elegant la ceea ce evident nu mai poţi câştiga, ca să te preocupi de problemele reale ale justiţiei pentru că nu pensiile sunt problemele reale în justiţie. Problemele reale ale justiţiei sunt volumul de muncă, lipsa de personal, legislaţia care se schimbă tot timpul, lipsa infrastructurii, nu avem săli de judecată în care să judecăm, termenele pe care le dăm, pentru că se discută despre prescripţie şi despre lungirea proceselor… păi unde să dai termen într-un dosar când tu nu ai sală de judecată decât de două ori pe lună? Când să soluţionezi dosarul dacă nu poţi să dai termen decât la două săptămâni, la o lună, şi în această perioadă ai multe, multe alte lucruri de făcut şi alte dosare?”, a susţinut ea.

Ea a menţionat că a avut 80 de dosare într-o lună, iar sala de judecată o ”împarte” cu alţi 20 de colegi.

Moroşanu a arătat că, din punctul său de vedere, este o explicaţie economică pentru care se vor pierde pensiile de serviciu.

„Nu vor mai putea fi susţinute financiar de stat. Nu este problema numai a statului român, este o problemă pe toată planeta, în Europa cel puţin, se discută în toate statele de creşterea vârstei de pensionare din acest motiv. Deci eu nu cred că vor fi susţinute economic, chiar dacă acum vor rămâne aşa, cred că în foarte scurt timp, cinci-zece ani, nu vor mai exista deloc pensii de serviciu. Deci decât să ne cramponăm de acest lucru, de o pensie în formula pe care o avem acum, mai bine ne-am preocupa să menţinem salariile mari, pentru că într-adevăr se munceşte foarte mult şi oamenii îşi merită salariile, să reducem volumul de muncă, să facem condiţii pentru judecători, pentru că să ştiţi că colegii nu sunt speriaţi în sine de vârsta de 65 de ani, sunt speriaţi de perspectiva de a rămâne încă 20-25 de ani într-un sistem ca cel pe care l-au creat doamnele pe care le-aţi văzut dvs în conferinţa de presă”, a spus ea, menţionând că a avut posibilitatea de a se pensiona, dar nu a făcut acest lucru.

Judecătoarea Raluca Moroșanu: Magistrații sunt încurajați să se pensioneze

Ea a susţinut însă că în prezent magistraţii sunt încurajaţi să se pensioneze: „Pentru că trebuie să vină oameni noi, mai tineri şi mai ascultători”.

Întrebată de ce magistraţii nu s-a mobilizat până acum, ea a replicat: ”De frică, evident”.

„Oamenii nu mai cred că se va schimba ceva. Nu mai cred asta. Şi chiar dacă se va schimba conducerea Curţii de Apel Bucureşti, câtă vreme la vârful celălalt rămâne cine a generat de fapt această situaţie, nu se va schimba nimic. Doamna Arsenie va fi înlocuită cu cineva la fel de ascultător, faţă de… Aşa că o s-o spun direct… oricum, urmare a acestui interviu este posibil să fiu exclusă din magistratură, nu mai are nicio importanţă pentru mine asta… O spun direct şi foarte clar: dacă vrem să schimbăm ceva, doamna Lia Savonea trebuie să plece. Nu de la şefia Înaltei Curţi, din întreg sistemul trebuie să plece din magistratură. Dacă schimbăm doar preşedinţii Curţilor, cu siguranţă va veni în locul lor cineva… oamenilor le va fi frică, nu vor candida şi în locul doamnei Arsenie va veni tot cineva sugerat, impus, cum vreţi dvs, de acolo”, a detaliat Moroşanu.

Unii judecători se sperie de Lia Savonea, alții devin ca ea

Despre Lia Savonea, Moroşanu a afirmat că unii oameni cred că, „având aceste relaţii în politică, poate să le asigure în continuare pensii, salarii, că va interveni şi va rezolva aceste lucruri care ne dor pe toţi”.

„Doi, stilul dumneaei de comunicare este atât de agresiv, să zic, încât unii se sperie, iar alţii devin la fel ca ea. Odată ce dispare doamna Savonea, cei pe care i-aţi văzut, care sunt în jurul dumneaei, se vor speria. Se vor speria. Nu vor mai avea spatele asigurat, să zic aşa. Doamna Liana Arsenie este ferm convinsă că nu i se poate întâmpla nimic şi o spune cu subiect şi predicat: pot să fac ce vreau, nu mi se poate întâmpla nimic, pentru că sistemul a fost organizat în aşa fel încât să nu i se poată întâmpla nimic. Ei bine, eu sunt convinsă că în momentul în care va dispărea spatele sistemului putem să începem o reformă reală. Soluţia nu este numai să plece doamna Savonea, ăsta ar fi primul punct, este necesară şi validarea actualului Consiliu Superior al Magistraturii, adică din punctul meu de vedere să spună colegii dacă mai vor să menţină în funcţie membrii care sunt în prezent în Consiliul Superior al Magistraturii, legal nu prea avem cum să facem asta, deci ar trebui să fie modificată legea”, a afirmat judecătorul.

Potrivit lui Moroşanu, „soluţia principală este modificarea legislativă, să modificăm legile justiţiei, să ne întoarcem şi eventual să îmbunătăţim ceea ce era îninte de momentul 2022, promovări prin concurs, planificările aşa cum trebuie, făcute pe un an, şi membrii Colegiului de conducere să nu mai fie numai cei care sunt numiţi de preşedinte, să nu mai existe această concentrare de putere în mâna preşedintelui de instanţă şi desigur numirea şefului ICCJ ar trebui să ne gândim dacă e o soluţie bună să fie numit de CSM. Eu nu am nimic împotrivă să fie numit de CSM, nu este o problemă legislativă, ci mai degrabă e o problemă de oameni. Cred că nimeni nu ar fi comentat cu privire la puterile preşedintelui de instanţă dacă am fi avut nişte preşedinţi de instanţă buni. Nu pe cineva ca Liana Arsenie”.

Judecătorul a subliniat că oamenii nu mai cred că se va schimba ceva.

„Oamenii se tem că nu se va schimba nimic nici acum, că dacă nu se schimbă acum nu se va mai schimba niciodată”, a concluzionat Moroşanu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Florin Tănase, cu conturile pline! Preferatul lui Gigi Becali de la FCSB a dat lovitura
GALERIE FOTO Florin Tănase, cu conturile pline! Preferatul lui Gigi Becali de la FCSB a dat lovitura
Citește și...
Primul mesaj al judecătoarei care a confirmat dezvăluirile Recorder în fața șefei CAB: „Vă mulțumesc!”
Primul mesaj al judecătoarei care a confirmat dezvăluirile Recorder în fața șefei CAB: „Vă mulțumesc!”

Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București, a postat vineri un mesaj pe Facebook în care mulțumește celor care o susțin pe ea și pe judecătorul Laurențiu Beșu, cel care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder.

Reacția lui Nicușor Dan după ce a vizionat reportajul despre Justiție. Ce spune despre judecătoarea Lia Savonea, șefa ÎCCJ
Reacția lui Nicușor Dan după ce a vizionat reportajul despre Justiție. Ce spune despre judecătoarea Lia Savonea, șefa ÎCCJ

Documentarul Recorder „Justiție capturată” despre mecanismele din Justiție care scapă infractorii a stârnit un val de controverse în opinia publică, iar o reacție din partea președintelui statului Nicușor Dan a fost cerută rapid în acest sens.

Recomandări
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă în Parlament. Premierul și-a apărat mandatul
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă în Parlament. Premierul și-a apărat mandatul

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare” a fost dezbătută şi votată, luni, în plenul celor două camere ale Parlamentului.

Negociatorii americani s-au lovit de refuzul lui Zelenski în noile negocieri. Cu ce tot insistă SUA asupra Ucrainei
Negociatorii americani s-au lovit de refuzul lui Zelenski în noile negocieri. Cu ce tot insistă SUA asupra Ucrainei

Volodimir Zelenski şi trimişii americani negociază luni la Berlin, pentru a doua zi consecutiv, Kievul sperând să convingă Washingtonul că trebuie să intervină un armistiţiu în Ucraina fără concesii teritoriale prealabile faţă de Rusia.

Vremea se strică înainte de Crăciun. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute de sărbatori
Vremea se strică înainte de Crăciun. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute de sărbatori

Regimul termic va avea un trend ascendent în cursul acestei săptămâni, în aproape toată ţara, cu valori termice maxime ce se vor oscila în jurul a 13-14 grade.