Forumul Judecătorilor: O parte însemnată dintre modificările legilor justiţiei sunt nocive

justitie
iStock

Forumul Judecătorilor din România susţine că o parte însemnată dintre modificările aduse legilor justiţiei sunt extrem de nocive pentru magistratură, fiind necesar să fie amânată sau suspendată aplicarea dispoziţiilor în cauză.

Ca urmare a solicitării Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei de a comunica observaţii şi propuneri, pentru a corecta situaţii care ar putea apărea în practica instanţelor şi a parchetelor prin punerea în aplicare a celor trei legi, ţinând cont şi de recomandările Comisiei de la Veneţia, menţionate în cuprinsul Avizului nr. 924/2018 din 13 iulie 2018, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România reiterează aspectele pe care le-a susţinut în nenumărate rânduri pe parcursul procesului legislativ în cauză, dând publicităţii un studiu cuprinzând argumente vizând neconstituţionalitatea sau neconformitatea cu tratate sau convenţii internaţionale a anumitor prevederi punctuale ale legilor respective, relatează news.ro.

FJR spune că, în principiu, puterea legislativă şi puterea executivă trebuie să ţină seama imediat de Avizul emis la 13 iulie 2018 de Comisia de la Veneţia ”pentru a se evita distrugerea magistraturii”.

”Avizul Comisiei de la Veneţia, care are caracter definitiv, este lămuritor pentru respectarea standardelor statului de drept în România, în foarte multe aspecte referitoare la modificările aduse legilor justiţiei, şi nu poate fi nesocotit la nesfârşit, evoluţiile publice recente punând în grav pericol independenţa justiţiei şi parcursul Statului român în cadrul Uniunii Europene şi al Consiliului Europei, aşa cum au constatat anterior şi Comisia Europeană şi GRECO. Executarea obligaţiilor internaţionale care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat revine tuturor autorităţilor statale. Dacă dispoziţiile constituţionale contravin tratatului, care face deja parte din ordinea juridică naţională, revine tuturor autorităţilor statului obligaţia de a găsi soluţii adecvate pentru a concilia acele prevederi ale tratatului cu Constituţia (spre exemplu, prin interpretare sau chiar prin revizuirea Constituţiei), altfel răspunderea internaţională a statului va fi angajată, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, inclusiv sancţiuni”, avertizează judecătorii.

În consecinţă, conform Avizului Comisiei de la Veneţia din 13 iulie 2018, puterea legislativă şi puterea executivă au obligaţia de a regândi imediat sistemul de numire/revocare a procurorilor în funcţii de conducere la nivel înalt, în vederea asigurării condiţiilor pentru un proces de numire/revocare neutru şi obiectiv, prin menţinerea rolului unor autorităţi, cum sunt Preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în măsură să contrabalanseze influenţa Ministrului Justiţiei.

Citește și
Femeia care și-a lăsat copilul să moară infectat cu viermi le-a spus judecătorilor că nu l-a îngrijit din silă
Ce sentință au primit părinții din Prahova care şi-au omorât fetiţa opărind-o intenționat. Bunica scapă de pedeapsă

Potrivit FJR, trebuie să fie eliminate limitările propuse cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor şi procurorilor şi să fie revizuite prevederile privind răspunderea materială a magistraţilor, modificând mecanismul de desfăşurare a acţiunii în regres. Totodată, este necesar ca puterea legislativă şi puterea executivă să anuleze înfiinţarea unei structuri de parchet separate pentru investigarea infracţiunilor comise de judecători şi procurori şi să renunţe la dispoziţiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

”Prin noile dispoziţii privind «legile justiţiei», meritocraţia va fi eliminată în magistratură, spre exemplu, promovarea efectivă la instanţele şi parchetele superioare urmând a se face în baza unor criterii subiective, respectiv «evaluarea activităţii şi conduitei din ultimii 3 ani», la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind dublată de un interviu formal susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, eliminându-se probele scrise, cu caracter teoretic şi/sau practic şi instituindu-se un sistem de control evident al promovărilor”, arată FJR.

Judecătorii menţionează că, de asemenea, prin lege organică se modifică rolul şi atribuţiile stabilite de Constituţie pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca organism colegial, deşi rearanjarea rolurilor şi atribuţiilor între Plenul CSM şi Secţiile CSM conduce la afectarea rolului constituţional al CSM şi la depăşirea atribuţiilor constituţionale specifice Secţiilor, contrar art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), precum şi art. 134 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Dacă s-ar accepta posibilitatea ca atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deci ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv şi reprezentativ, să fie distribuite celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar însemna că vor funcţiona de facto două structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii – una pentru judecători şi una pentru procurori. Pe de o parte, această soluţie legislativă neagă rolul constituţional stabilit de către legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unică autoritate constituţională reprezentativă pentru magistraţi şi, pe de altă parte, ar conduce la accentuarea semnificativă a „corporatismului” decizional al secţiilor, aspect care ar afecta nu numai independenţa justiţiei, dar şi principiul constituţional al cooperării loiale în cadrul autorităţii judecătoreşti, această cooperare loială rezultând din faptul că deciziile care privesc independenţa autorităţii judecătoreşti, cu excepţia celor în materie disciplinară, se iau în Plen, cu participarea reprezentanţilor magistraţilor, dar şi a reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii semnificative în cadrul şi cu privire la autoritatea judecătorească (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei). Legiuitorul constituant a instituit o autoritate constituţională în sfera autorităţii judecătoreşti care exercită colectiv, în ansamblul său, o serie largă de atribuţii constituţionale şi legale, în timp ce secţiile exercită doar acele atribuţii pe care Constituţia le-a încredinţat în mod expres acestora, precum şi alte atribuţii de natură legală, dar care sunt în strânsă legătură cu rolul constituţional prevăzut în art. 134 alin.(2) din Constituţie. În alte sisteme constituţionale, unde constituantul a intenţionat să marcheze o distincţie netă între corpul profesional al judecătorilor şi corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentală consilii judiciare distincte, precizează sursa citată.

Forumul Judecătorilor menţionează că, deşi aprecierea Comisiei de la Veneţia converge spre separarea carierelor în magistratură, singura formă prin care se poate efectua separarea strictă a carierelor judecătorilor şi procurorilor, fără riscul declarării neconstituţionale a unei astfel de modificări, o reprezintă o revizuire constituţională.

Introducerea completurilor de doi judecători pentru judecarea contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel şi de trei judecători (în loc de doi judecători) pentru soluţionarea apelurilor are un impact direct asupra bunei funcţionări a instanţelor şi a gradului de încărcare a acestora şi presupune o reducere importantă a timpului alocat judecătorilor pentru motivarea hotărârilor, în condiţiile în care numărul de judecători de la aceste instanţe rămâne acelaşi, ceea ce indirect afectează soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, în lipsa unui studiu de impact privind efectul unei astfel de prevederi asupra resurselor umane ale instanţelor şi asupra soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil şi mai ales asupra gradului de încărcare al instanţelor, soluţia legislativă induce un risc de blocaj la care sunt supuse instanţele judecătoreşti. Este necesară abrogarea imediată a acestor dispoziţii, susţine sursa citată.

Potrivit acesteia, reorganizarea Inspecţiei Judiciare va întări nejustificat atribuţiile inspectorului-şef, care va numi, dintre inspectorii judiciari, pe cei care vor ocupa funcţiile de conducere (în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere), controlând practic selecţia inspectorilor judiciari, conducând şi controlând activitatea de inspecţie şi pe cea de cercetare disciplinară, va fi ordonator principal de credite şi singurul titular al acţiunii disciplinare. Toate aceste modificări sunt aspecte care indică o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii Inspecţiei Judiciare, cu consecinţa eliminării independenţei sale operaţionale. Această tendinţă generează efecte negative cu privire la calitatea activităţii Inspecţiei Judiciare în materia răspunderii magistraţilor şi, pe cale de consecinţă, este de natură să pună în pericol independenţa justiţiei şi însuşi rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei. Instituirea prin lege a unei dispoziţii care, pe de o parte, promovează subiectivismul inspectorului-şef în numirea conducerii Inspecţiei Judiciare şi, pe de altă parte, instituie o dependenţă totală a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspecţiei de mandatul inspectorului-şef constituie o încălcare a principiului asigurării securităţii raporturilor juridice în exercitarea mandatelor de conducere de către respectivii inspectori judiciari.

Prin urmare, corpul magistraţilor va fi redus (pe termen scurt, în proporţie de cel puţin 25%, dacă nu se vor găsi măsuri pentru a contracara efectele pensionărilor timpurii), va fi deprofesionalizat, prin renunţarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat prin creşterea volumului de activitate, va putea fi supravegheat prin şeful Inspecţiei Judiciare şi prin Secţia specială pentru cercetarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PÎCCJ, magistraţii procurori îşi vor pierde de facto independenţa, controlul asupra acestora fiind realizat implicit de Ministrul Justiţiei, factor politic, care le va putea da îndrumări cu privire la prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, arată FJR.

”Evident că toate aceste modificări aduse legilor justiţiei, trimise Preşedintelui României spre promulgare ori, după caz, deja în vigoare, nu sunt deloc necesare într-o justiţie a unui stat democratic, nefiind, sub nicio formă, benefice pentru sistemul judiciar şi pentru societate. Dimpotrivă, sunt extrem de nocive pentru magistratură, fiind necesar să fie amânată sau suspendată aplicarea dispoziţiilor în cauză, criticate dur de Comisia de la Veneţia sau GRECO, până la data revizuirii lor totale, ori, după caz, abrogarea acelor prevederi care sunt în vigoare”, subliniază Forumul Judecătorilor.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Primul jucător din Superliga României pe care Dan Șucu vrea să-l transfere la Genoa
Primul jucător din Superliga României pe care Dan Șucu vrea să-l transfere la Genoa
Citește și...
Ce sentință au primit părinții din Prahova care şi-au omorât fetiţa opărind-o intenționat. Bunica scapă de pedeapsă
Ce sentință au primit părinții din Prahova care şi-au omorât fetiţa opărind-o intenționat. Bunica scapă de pedeapsă

Părinţii care şi-au omorât fetiţa în vârstă de doi ani şi 10 luni prin opărire intenţionată au fost condamnaţi definitiv la pedepse de 20, respectiv 22 de ani de închisoare.

Extremiștii care ridică în slăvi criminali dovediți și lansează amenințări, protejați de blândețea legii. Ce vor procurorii
Extremiștii care ridică în slăvi criminali dovediți și lansează amenințări, protejați de blândețea legii. Ce vor procurorii

Parchetul General cere pedepse mai aspre pentru cei care promoveză în public însemne legionare sau fasciste ori glorifică persoane condamnate pentru crime împotriva umanității.  

Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, prelungit până în 17 februarie. Decizia nu este definitivă
Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, prelungit până în 17 februarie. Decizia nu este definitivă

Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai, din august 2023, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, a fost prelungit de Judecătoria Mangalia, cu 60 de zile, până în 17 februarie.

Recomandări
Guvernul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru”. Lista miniștrilor din noul cabinet
Guvernul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru”. Lista miniștrilor din noul cabinet

Guvernul Marcel Ciolacu 2 a primit, luni, votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi favorabile. Votul a fost secret, exprimat cu bile.  

POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”
POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”

România încă se recuperează de ascensiunea și căderea rapidă a lui Călin Georgescu, un candidat care a ajuns la alegători printr-o campanie pe TikTok.

Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”
Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.