”Forumul Judecătorilor din România”, despre atacurile PSD la justiție după condamnarea lui Dragnea

61927796
Inquam

Asociația ”Forumul Judecătorilor din România” a adresat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a independenței sistemului judiciar și a judecătorilor de la Înalta Curte.

Solicitarea vine după afirmațiile premierului Viorica Dăncilă, ale ministrului de interne Carmen Dan, ale ministrului justiției, Tudorel Toader și ale senatorului PSD, Claudiu Manda, relatează g4media.ro. Aceștia au criticat decizia de condamnare a liderului PSD, Liviu Dragnea și au pus sub semnul întrebării independența judecătorilor de la Înalta Curte.

”Duritatea discursului politic indicat, pornind de la concepte de „sentinţă politizată”, ”răspuns vindicativ al justiţiei la presiunea străzii şi la încercarea autorităţilor legislative şi executive de a reforma statul de drept, acela real”, „aplicarea legii sub influenţa arbitrariului”, „punere în scenă a acestei piese: amânările sentinței, pregătirea manifestațiilor pe facebook, mobilizarea pentru proteste în stradă, citirea sentinței la oră de maximă audiență și creșterea tensiunii prin citirea sentinței lui Dragnea la sfârșitul ședinței”, respectiv „o decizie a CCR nu poate să nu fie luată în considerare chiar dacă legiuitorul nu pune legea de acord”, departe de a reprezenta o expresie a prezumţiei de nevinovăţie, în raport de care niciun subiect de drept nu se poate îndoi, cât timp nu s-a pronunţat o hotărâre rămasă definitivă, reprezintă un derapaj extrem de grav de la principiile democraţiei şi conturează imaginea unei ameninţări serioase la independenţa justiţiei, în principal cu privire la judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acuzaţi de partizanat politic, de înscenări cu privire la soluţionarea dosarului şi cărora li se dau sfaturi cu privire la aplicarea legii sau a deciziilor Constituţionale, în posibila cale de atac, tocmai de reprezentanţi de seamă ai puterii executive sau legislative”, se precizează în comunicatul Asociației ”Forumul Judecătorilor din România”.

”Rapoartele MCV subliniază constant faptul că ar trebui să se întreprindă măsuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat magistraților împotriva cărora sunt îndreptate critici ce subminează independența justiției, nicidecum recomandarea că ar fi necesare asalturi ale politicienilor asupra judecătorilor și procurorilor din România.

Pe cale de consecinţă, se impune apărarea justiţiei ca sistem, precum și a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod special, întrucât afirmaţiile formulate în condiţiile arătate sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar, aducând atingere independenţei, prestigiului și credibilităţii în ansamblul său.”

Amintim că și Înalta Curte a dat publicității, vineri, un comunicat, în care se arată că ”membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară”, transmite Asociația ”Forumul Judecătorilor din România” .

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61834687
ICCJ reacţionează, după ce Dăncilă şi Toader au vorbit de încălcarea unei decizii CCR

Instanţa Supremă a transmis un comunicat în care face precizări privind presupusa încălcare a unei decizii CCR, acuzată de premier şi de ministrul Justiţiei după condamnarea lui Dragnea.

61965196
Reacţia DNA la modificarea Codului de Procedură Penală. Cum scapă corupţii după un an

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis vineri că anumite modificări aduse Codului de procedură penală vor aduce neclarităţi care pot da naştere la interpretări în favoarea inculpatului şi vor îngreuna anchetele penale.

61968283
Ce se va întâmpla după condamnarea lui Liviu Dragnea

Este o zi dificilă pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.