CSM a explicat că, în cauza „Puşcaşu şi alţii împotriva României”, Guvernul nu a contestat existenţa creanţelor recunoscute prin hotărâri definitive, ci a invocat posibilitatea eşalonării plăţii acestora, din cauza dificultăţilor bugetare. „În aplicarea unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a reafirmat că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a refuza executarea hotărârilor judecătoreşti, dar că, în circumstanţe excepţionale, inclusiv în situaţii economice şi bugetare deosebit de dificile, poate adopta măsuri de eşalonare a plăţilor, cu respectarea unui just echilibru între interesele generale şi drepturile creditorilor”, se arată în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit CSM, posibilitatea eşalonării nu anulează însă obligaţia de executare. „Odată stabilit un calendar de plată, autorităţile au obligaţia de a-l respecta. Tocmai nerespectarea de către Guvern a obligaţiilor de plată devenite scadente, potrivit propriilor acte normative de eşalonare, a constituit obiectul litigiului soluţionat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la15 octombrie 2026. Cele două cauze privesc, aşadar, chestiuni juridice distincte”, precizează CSM.
Totodată, forul de conducere al magistraţilor atrage atenţia că numeroasele litigii salariale din sectorul public, inclusiv cele ale magistraţilor, au fost generate de deficienţele unui cadru legislativ insuficient de clar, coerent şi predictibil, care a permis interpretări divergente şi tratamente diferenţiate. În acest sens, CSM a invitat autorităţile legislative şi executive la consultări pentru elaborarea unui cadru normativ stabil, neechivoc şi nediscriminatoriu, menit să elimine cauzele acestor litigii şi să prevină apariţia altora în viitor.
„Respectarea hotărârilor judecătoreşti nu este o chestiune de oportunitate bugetară, ci o obligaţie juridică fundamentală a statului, a cărei îndeplinire trebuie asigurată inclusiv atunci când, în condiţiile permise de Convenţie, executarea este eşalonată”, a subliniat CSM.
Hotărârea CEDO
Poziția CSM vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători şi foşti judecători români. Aceştia se plângeau de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătoreşti prin care statul fusese obligat să le plătească despăgubiri pentru diferenţele de remuneraţie, considerate discriminatorii în raport cu alte categorii de magistraţi sau funcţionari.
În cauza „Puşcaşu şi alţii împotriva României”, Curtea a considerat că, în pofida duratei semnificative a întârzierilor, neexecutarea integrală a hotărârilor nu a adus atingere esenţei dreptului reclamanţilor de a obţine executarea acestora şi nu le-a impus o sarcină individuală excesivă.