Dosarul Crevedia. Un judecător dispune eliberarea din arest a patronilor staţiei GPL. Decizia nu e definitivă

62383953

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a respins vineri cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul celor doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia şi a dispus ca aceştia să fie plasaţi în arest la domiciliu.

 

Decizia nu este însă definitivă, iar Parchetul General poate face contestaţie.

„În baza art. 227 alin.2 Cpp rap. la art.202 alin.4 lit.d Cpp cu aplic. art.218 Cpp, respinge propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de urmărire penală nr. 462/P/2023 şi dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Doldurea Ionuţ-Daniel pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 5 noiembrie 2023, până la 4 decembrie 2023, inclusiv; Stîngă Cosmin-Ionuţ pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror", se arată în hotărârea instanţei.

Parchetul General solicitase în instanţă prelungirea măsurii arestului preventiv, începând cu data de 5 noiembrie, aducând ca argumente faptul că a fost extinsă urmărirea penală faţă de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, acuzaţii adăugate celei iniţiale de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă se află în arest din 6 septembrie.

„În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 2 Cod penal, atât faţă de cele două persoane fizice, cât şi faţă de persoana juridică, faptele constând în aceea că nu au luat şi nu au respectat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de H. G. nr. 1146/2006, Legea nr. 319/2006, H.G. nr. 1218/2006, deşi aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se un pericol iminent de producere a unui accident de muncă", spun procurorii.

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a reţinut că, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, cei doi patroni au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi), cât şi la consecinţele efectiv produse (6 persoane decedate, 55 persoane care prezintă leziuni corporale, 7 case distruse total, 82 distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative-autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1,5 km).

Până în acest moment al urmăririi penale au fost audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62382285
Procurorii extind urmărirea penală în Dosarul Crevedia. Noi acuzații aduse patronilor stației GPL

Procurorii au extins urmărirea penală în Dosarul Crevedia, patronii firmei fiind acuzaţi şi de neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

62396736
Soţi trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce au întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, de 12 şi 13 ani

Doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, în vârstă de 12 şi 13 ani, dar şi în prezenţa acestora.

62396191
Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală de Poliția Română

Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 13 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București, a fost dat în urmărire generală de Poliția Română.

 

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.