Decizia definitivă a fost comunicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a respins recursul femeii de 51 de ani. Judecătoarea are însă propriile argumente.

În decizia lor, superiorii judecătoarei Daniela Marilena Stoica, de la Judecătoria Galați, au stabilit că aceasta a amânat, de-a lungul anilor, pronunțarea a sute de cauze civile.

S-a avut în vedere conduita doamnei judecător care, în mod repetat și fără motive scuzabile, a amânat pronunțarea într-un număr de 387 de cauze civile pe perioade îndelungate de timp, de până la 381 de zile, în condițiile în care, anterior, a mai fost sancționată disciplinar pentru o conduită asemănătoare, precum și pentru atitudini nedemne în timpul serviciului”, potrivit comunicatului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cazul ei a fost judecat pe 6 mai, de Consiliul Superior al Magistraturii, dar judecătoarea a făcut recurs. Însă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv contestația și a menținut decizia de excludere.

Unul dintre exemple este un dosar aparent simplu, de chemare a primăriei în judecată pentru avariile suferite de o mașină în urma prăbușirii unui copac, în timpul unei furtuni. Documentul stă în sertarul judecătoarei de trei ani, iar proprietara mașinii așteaptă încă un răspuns.

Antoanela Mardar, justițiabil: „A rămas în pronunțare și ar fi trebuit, anul acesta, în iulie, să primesc un răspuns. Trei ani se fac în toamnă, acum.”

Reporter: „De ce hotărâri judecătorești pronunțate cu mai bine de un an în urmă nu sunt încă motivate și comunicate și, mai ales, ce se va întâmpla în continuare?

Cristian Sararu, decanul Baroului Galați: „Nici noi nu știm.”

Corespondent Știrile PRO TV: „Judecătoarea a fost exclusă din magistratură prima oară în 2024. Atunci a contestat hotărârea la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar decizia a fost preschimbată în suspendare timp de șase luni.”

Contactată de Știrile PRO TV, femeia și-a prezentat punctul de vedere și a invocat volumul mare de muncă și problemele de sănătate.

Daniela Stoica, judecătoare: „Am invocat că sunt în vârstă. Că, practic, am 51 de ani și nu mai fac față la volumul de muncă de la Judecătorie. Că s-a modificat legea, că atunci, la 33 de ani, când am intrat, știam că mă pensionez la 50 și acum nu mi se mai recunoaște vechimea de consilier juridic și trebuie să muncesc până la 60 de ani.”

Ștefan Clipcea, magistrat, Judecătoria Galați: „Dincolo de eliberarea din funcție, alte măsuri la nivelul Judecătoriei Galați nu ar putea viza decât situația dosarelor pe care doamna Stoica le-a pronunțat și încă nu le-a redactat.”

Legea privind Statutul Judecătorilor și Procurorilor prevede patru abateri care i-au fost imputate judecătoarei: comportament nepotrivit la locul de muncă, întârzieri repetate în judecarea proceselor, neredactarea hotărârilor la timp și reaua-credință în exercitarea funcției.