DNA cere ridicarea imunității lui Bănicioiu, acuzat că a luat șpagă peste 3,5 milioane lei

×
Publicitate

Direcția Națională Anticorupție a cerut oficial Camerei Deputaților să îi ridice imunitatea lui Nicolae Bănicioiu, pentru a putea demara împotriva acestuia o anchetă penală.

Deputatul Bănicioiu este bănuit de trafic de influență, dar și de luare de mită.

Acesta - sustin cei de la DNA - ar fi primit de la doi oameni de afaceri 4 milioane de lei, adica aproximativ 800.000 de euro, șpagă. Totul, în perioada în care a fost ministru.

În prezent, el este deputat Pro România, partid care este condus de Victor Ponta.

Nicolae Banicioiu, Victor Ponta - AGERPRES

 

Un comunicat al DNA a anunțat că au fost declanșate procedurile oficiale prin care un dosar cu peste 180 de volume - probe, spun procurorii DNA, strânse în ultimele luni - a fost trimis la Parlamentul României via Parchetul General, în condițiile în care, potrivit legii răspunderii ministeriale, un parlamentar aflat în exercițiul funcțiunii nu poate fi urmărit penal pentru suspiciuni legate de activitatea sa de fost ministru decât cu încuviințarea camerei din care face parte.

Astfel, spun procurorii DNA, este nevoie de un vot majoritar în plenul Camerei Deputaților pentru a declanșa această anchetă penală ce-l vizează pe Nicolae Bănicioiu. În acest comunicat se fac referiri la faptul că, pe vremea când Bănicioiu a fost ministru al cabinetului Ponta, ar fi săvârșit aceste infracțiuni de trafic de influență și luare de mită.

Mai exact, când a fost ministru al Tineretului și Sportului, ar fi fost abordat de doi oameni de afaceri cărora le-ar fi promis, în schimbul unei sume uriașe de bani, peste 1 milionde lei, că va interveni pe lângă colegul său de Cabinet, șef la Sănătare la vremea respectivă, pe de o parte - spun procurorii DNA - pentru a numi anumite persoane sau menține în funcții de conducere la anumite spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății, iar apoi, odată ce el însuși a ajuns ministru al Sănătății, ar fi luat alte peste 2 milioane de lei șpagă - tot procurorii DNA susțin acest lucru - pentru a-și încălca îndatoririle sale de lucru.

Procedura este clară. Ancheta penală nu poate fi declanșată fără avizul Camerei Deputaților, pentru că el este încă deputat, fiind membru al partidului Pro România, condus de Victor Ponta.

Deocamdată, este vorba doar despre supoziții, el nu are calitate de suspect și, chiar dacă ar deveni suspect, până la finalul unui proces și până la emiterea unei decizii definitive, el se bucură de prezumția de nevinovăție. 

Bănicioiu: ”Consider acuzațiile vehiculate în presă false

 

Deputatul Pro România Nicolae Bănicioiu a transmis un comunicat în care afirmă că ”acuzațiile vehiculate în presă” sunt false.

Am văzut astăzi cu surprindere comunicatul DNA și vreau să fac următoarele precizări: în primul rând consider acuzațiile vehiculate în presă false și din această cauză doresc să am acces la dosar cât de repede posibil!

Sunt pentru a se ridica imunitatea deoarece nu am nimic de ascuns și cred că totuși clarificarea cât mai rapidă a situației, va fi în interesul tuturor. Înteleg că odată cu începutul campaniei electorale acesta ar fi un subiect care poate ar îngreuna lămurirea lucrurilor și din această cauză am decis că nu voi mai candida!

Îmi doresc doar aflarea cât mai rapidă a adevărului și sper că acest demers să nu fie generat de persoane care au ele probleme și probabil ca să scape au inventat fapte.  Voi comunica când voi afla mai multe detalii legate dosar!” - susține Bănicioiu.

Nicolae Banicioiu

 

Comunicatul DNA:

 

Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de influență,
- luare de mită în formă continuată.

În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:

- numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
- alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Cum justifică Baranga falsificarea diplomei de Bacalaureat: Am avut un moment de scăpare în viaţa mea

Fostul şef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga, acuzat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat, şi-a recunoscut faptele.

Primarul din Sângeorz-Băi, care s-a filmat umilindu-și fiica, și-a pierdut mandatul, ca urmare a condamnării definitive

Prefectul de Bistriţa-Năsăud a semnat, miercuri, ordinul prin care a încetat de drept mandatul primarului oraşului-staţiune Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, ca urmare a condamnării acestuia la un an de închisoare cu suspendare.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, urmărit internațional, este cetățean al Republicii Moldova

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, a intrat în direct, marți, la un post de televiziune din România pentru a spune că acum este cetățean moldovean.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.