DIICOT își suspendă activitatea zilnic, timp de 4 ore, ca protest față de OUG 7

×
Publicitate

DIICOT anunță că își va suspenda activitatea în următoarele două săptămâni, între orele 8-12, zilnic, ca protest față de OUG 7 dată de Tudorel Toader.

"Adunarea Generală a procurorilor D.I.I.C.O.T, cu majoritate de voturi a luat în discuţie următoarele modalităţi de protest graduale până la abrogarea dispoziţiilor mai sus criticate şi a hotărât: suspendarea activităţii între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 02.-08.03.2019. In acest interval de timp vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suporta amânare; publicarea formelor de protest pe site-ul D.I.I.C.O.T", anunţă DIICOT.

Dăncilă: Nu vom renunţa la OUG 7/2019; poate unele lucruri nemulţumesc; argumentate - ele pot fi schimbate

"Sper ca cei care au nemulţumiri, care au ieşit în spaţiul public şi au exprimat aceste nemulţumiri, să vină la această întâlnire la Palatul Victoria, să vedem care sunt problemele pe care nu le agreează, cum justifică, şi pe urmă vom lua o decizie referitor la aceste aspecte. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu vom renunţa la ordonanţă. Am văzut ieşiri în spaţiul public care au solicitat să renunţăm la această ordonanţă în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune, din dorinţa unora de a face acest lucru. Poate unele lucruri nemulţumesc. Argumentate - ele pot fi schimbate. Şi cred că dialogul este foarte important", a arătat premierul, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Dăncilă a menţionat că intenţiona să aibă întâlnirea cu reprezentanţii magistraţilor chiar de vineri, dar că a fost plecată din ţară. Explicând motivele care au dus la organizarea întâlnirii abia după adoptarea OUG, Dăncilă şi-a exprimat convingerea că discuţiile preliminare trebuie purtate de către ministrul de resort.

"Timpul nu ar permite primului-ministru să discute pe fiecare act normativ, pe fiecare domeniu. Eu cred că acest lucru este atributul ministrului de resort, iar discuţia de astăzi cu magistraţii este ca urmare a nemulţumirilor pe care le-am văzut în spaţiul public. Lângă mine va fi şi ministrul Justiţiei şi vom vedea care sunt de fapt punctele care au creat această nemulţumire. (...) Aţi văzut vreun prim-ministru care a discutat pentru fiecare ordonanţă de urgenţă cu asociaţiile magistraţilor? Aţi văzut, atunci când a schimbat într-o noapte doamna Prună, prin ordonanţă de urgenţă, anumite capitole, că a avut o discuţie, înainte, cu magistraţii primul-ministru? Eu nu am văzut acest lucru. Dar, în acelaşi timp, din respect pentru magistraţii din România, din respect pentru cei care vor să îşi spună punctul de vedere, am considerat că este bine să am astăzi o întâlnire cu asociaţiile de magistraţi", a precizat ea.

Dăncilă a adăugat că respectă punctul de vedere al asociaţiilor care au ales să nu participe la întâlnirea de la Palatul Victoria, dar a menţionat că această atitudine nu va duce la o schimbare.

"Dacă ies public şi spun un lucru şi în acelaşi timp refuză dialogul pe urmă, mi se pare că acest lucru rămâne la nivel declarativ şi că nu vor aduce o schimbare, aşa cum îşi doresc", a spus şefa Guvernului.

Prim-ministru a mai precizat că a primit "foarte multe mesaje" privind susţinerea OUG 7/2019.

"Lucrurile sunt împărţite. Sunt o parte din cetăţeni care susţin această ordonanţă, sunt o parte care nu o susţin. Eu trebuie să văd adevărul şi să văd ce aduce pozitiv orice schimbare pe care o facem. Nu cred că modificarea trebuie să o facem în stradă", a fost de părere ea.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a invitat pentru luni, la ora 15,30, la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociaţiilor de magistraţi, precum şi reprezentanţi ai CSM, pentru discuţii pe marginea legislaţiei în domeniul justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62024282
A început protestul magistraților din țară. Cum vor fi afectate dosarele

Magistraţii din Cluj, dar şi din Capitală, Timişoara sau Iaşi au iniţiat o formă de protest, anunţată de săptămâna trecută, când au ieşit în stradă.

62022796
Dăncilă, despre OUG 7: ”Vom vedea care sunt punctele care A CREAT această nemulțumire”

Viorica Dăncilă a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că Guvernul nu va renunța la OUG 7 - care modifică Legile Justiției.

61887854
Completul de 5 judecători de la ÎCCJ a dispus rejudecarea dosarului fostului ministru Niță

Completul de 5 judecatori de la Înalta Curte a dispus, luni, rejudecarea dosarului fostului ministru al Energiei Constantin Niță, în dosarul în care a făcut contestație în anulare.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Calin georgescu agerpres 19665776
Georgescu ar fi vrut azil politic în Italia, la o vilă cu „servitori.” De ce s-a cerut arestarea preventivă pentru politician

Călin Georgescu a fost dus, în urmă cu câteva ore, la instanța Tribunalului București. Procurorii cer arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că ar fi liderul unui grup infracțional organizat.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.