Cum s-a apărat în instanță unul dintre ucrainenii acuzați de tentativă de sabotaj pentru Rusia. Decizia instanței

×
Publicitate

Cei doi ucraineni arestați, pentru că, la îndemnul serviciilor secrete rusești, ar fi pus la cale sabotarea unei firme de curierat din Capitală și ar fi provocat astfel un incendiu de proporții, au încercat marți să scape din arest.

În speranța că va obține eliberarea, unul dintre suspecți susține că ar fi fost ademenit cu bani să călătorească în România.

Cei doi suspecți – unul de 21 de ani, celălalt de 24, originari dintr-o zonă din Ucraina ocupată de ruși – au fost duși la sediul instanței supreme de o escortă înarmată a Poliției.

Amândoi au contestat mandatele de arestare preventivă emise de Curtea de Apel, la scurt timp după ce au fost capturați în trafic de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate.

Se întâmpla la câteva ore după ce, filați fiind, pirotehniștii Serviciului Român de Informații au descoperit dispozitive explozive artizanale în două colete depuse la sediul din București al celei mai mari companii ucrainene de curierat.

Dispozitivele artizanale, care puteau fi detonate de la distanță – accidental sau intenționat – au fost dezamorsate înainte să provoace victime și pagube materiale însemnate.

Procurorii cred că cei doi ucraineni ar putea fugi din țară dacă sunt eliberați

Judecătorul care a emis mandatele pe numele celor doi ucraineni susține că încătușarea lor este absolut necesară. Atât serviciile secrete, care au lucrat în această operațiune ce a dus la arestări inclusiv în Polonia, cât și procurorii DIICOT au strâns dovezi conform cărora suspecții au amenințat securitatea națională a României. Există și riscul de a fugi din țară dacă sunt eliberați.

„Toate susţin suspiciunea deplasării cu intenţia de a comite acte de diversiune prin distrugere, prin incendiere, a sediului Nova Post din Bucureşti, prin depunerea a două colete care conţineau dispozitive incendiare confecţionate artizanal, scopul fiind distrugerea prin incendiere a respectivului sediu, care se afla la parterul unei clădiri de şapte etaje, într-o zonă aglomerată”, explică procurorii.

Chiar și așa, ucrainenii au contestat arestarea la Înalta Curte de Casație. Fără succes însă.

Corespondent Știrile ProTV: „În fața instanței de judecată, doar unul dintre cei doi suspecți ucraineni a acceptat să dea declarații și a aruncat vina pe prietenul său, spunându-le judecătorilor că ar fi fost ademenit cu o sumă de bani să participe la această cursă de curierat și dând de înțeles că el nu știa că în colete sunt dispozitive exploziv-incendiare artizanale.”

Între timp, procurorii DIICOT și omologii lor polonezi continuă ancheta în încercarea de a identifica și alți suspecți ucraineni recrutați de Federația Rusă pentru a pune în aplicare sabotaje în țări din estul Europei.

Miza – susțin autoritățile de la București și Varșovia – ar fi subminarea eforturilor de susținere a Ucrainei în războiul provocat de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Șefa DSP Brașov, plasată sub control judiciar. Ar fi primit analize gratuite și internări pentru rude în schimbul ponturilor

Directoarea DSP Brașov, Ancuța Ofelia Blănaru, a fost plasată sub control judiciar pentru folosirea informațiilor confidențiale și favorizarea unor apropiați la spitale, prin internări și analize gratuite și programări rapide.

ANIMAȚIE. Filmul tentativei de sabotaj de la Nova Post București. Ce au descoperit anchetatorii în coletele spionilor Rusiei

Ies la iveală detalii terifiante despre planul celor doi ucraineni, care ar fi fost coordonați de Federația Rusă să provoace un dezastru la sediul companiei de curierat Nova Post din București.

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, cercetat pentru luare de mită şi spălare a banilor, rămâne în arest preventiv, judecătorii Curţii de Apel Constanţa admiţând vineri propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a respectivei măsuri.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.