Cum ar fi negociat generalii SRI Coldea și Dumbravă o șpagă de 600.000 de euro. DNA a extins urmărirea penală

62451800

DNA a extins urmărirea penală în dosarul în care generalii SRI Florin Coldea și Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă sunt acuzați că ar fi cerut o mită de 600.000 de euro de la un ales local pentru a-l scăpa de o condamnare.

Procurorii DNA au extins urmărirea penală în dosarul care îi vizează pe fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci, pentru trafic de influenţă şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Coldea, Dumbravă şi Trăilă sunt suspectaţi că au pretins de la un ales local 600.000 de euro plus TVA pentru o presupusă influenţare a unor magistraţi, primind o plată parţială.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmăririi penale față de cele patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru trafic de influenţă (faţă de trei persoane) şi constituire a unui grup infracţional organizat.

”În cursul anului 2023, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. În contextul menţionat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro”, arată DNA, luni, într-un comunicat de presă.

Generalii SRI ar fi cerut mită pentru a-l scăpa pe denunțător de o condamnare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Potrivit sursei citate, inculpaţii ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potenţialii beneficiari ai presupusului trafic de influenţă către societăţile de consultanţă pe care le controlează, creând aparenţa de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistenţă juridică, respectiv contracte de consultanţă.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în dosarul în care au avut loc audieri începând din luna mai. DNA a transmis în 24 mai primele informaţii în acest caz, fără a invoca niciunul dintre numele celor implicaţi, cei doi generali SRI fiind identificaţi ca oameni de afaceri.

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost audiaţi atunci la DNA ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.

Acesta susţinea că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă.

Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul European, mai afirma că i s-a spus că Florian Coldea este ”singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.

Hideg afirma că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro.

Au cerut inițial 700.000 de euro, dar după negocieri s-a convenit asupra sumei de 600.000 de euro

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, arată atunci DNA, într-un comunicat.

”În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale”, arătau procurorii în ordonanţă.

Potrivit sursei citate, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro.

”În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”, a mai transmis DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

”Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatului din cadrul Baroului Bucureşti) respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai arăta DNA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62453358
Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, a ajuns din nou la DNA. Pentru ce l-au chemat procurorii

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

62319821
Un manager de spital din București primea mită, număra banii și distrugea plicurile. DNA l-a plasat sub control judiciar

Un manager de spital din București este cercetat pentru luare de mită. Procurorii DNA l-au plasat în control judiciar. 

62164626
Operațiunea "Prințul fugar". Oficiali de la București au mers în Malta pentru a vorbi despre extrădarea lui Paul al României

O delegaţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) s-a deplasat în Malta pentru a răspunde întrebărilor judecătorului învestit cu soluţionarea speţei lui Paul al României, pe tema condiţiilor de detenţie din ţara noastră.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.