Comisia juridică a amânat dezbaterile privind desfiinţarea SIIJ. USR, acuzată că vrea să blocheze

62240818
Pro TV

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat pentru vineri, 18 februarie, întocmirea raportului la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Fostul ministru al Justiției, deputatul USR Stelian Ion, a propus amânarea cu o lună a dezbaterii proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect - însă cererea sa a fost respinsă.

Preşedintele comisiei, Laura Vicol, a anunţat că votul pe această iniţiativă va fi dat vineri.

"Este esenţial, din punctul nostru de vedere, să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia pe acest proiect pentru a putea continua lucrările. Aşa cum ştiţi, anul trecut la rândul meu am sesizat Comisia de la Veneţia şi bine am făcut, în ciuda unor critici venite de la partenerii de la guvernare de atunci, pentru că s-a arătat foarte clar că unele amendamente pe care le acceptasem la Camera Deputaţilor au fost de neacceptat din punct de vedere al respectării statului de drept şi al independenţei procurorilor, se crea o superimunitate. Un organism internaţional cu o reputaţie foarte importantă, care nu poate fi contestat, a spus acest lucru. Este foarte important să avem opinia Comisiei de la Veneţia pe acest proiect înainte să păşim la aceste dezbateri, pentru că sunt o serie de aspecte care din punctul nostru de vedere vin în contradicţie flagrantă cu avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia şi cu rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV. Graba acesta cu care Ministerul Justiţiei forţează votarea acestui proiect de lege este nu doar nepotrivită, ci chiar ridică semne de întrebare. Pare că tocmai ăsta este motivul grabei şi anume a ocoli acel aviz al Comisiei de la Veneţia", a spus Stelian Ion în şedinţa Comisiei juridice, potrivit Agerpres.

El a adăugat că acest proiect este pus pe ordinea de zi de pe o zi pe alta şi se doreşte ca într-o săptămână să se dea vot pe el în Camera Deputaţilor, ceea ce "este inadmisibil".

"Încercăm de foarte mult timp să desfiinţăm secţia specială, dar nu trebuie să o facem oricum numai pentru a bifa, numai pentru a ne preface că desfiinţăm SIIJ. Important este şi cum o facem. (...) Poate domnul ministru ne dă explicaţii cu privire la procedura de adoptare în Guvern a proiectului, pentru că nu s-a respectat termenul de transparenţă decizională de 30 de zile lucrătoare pentru acest proiect. (...) Să supuneţi la vot amânarea acestui proiect pentru a aştepta până în martie avizul Comisiei de la Veneţia", a afirmat Stelian Ion.

Guvernul a adoptat legea privind desfiinţarea controversatei secții speciale SIIJ

 

Executivul aprobat, luni, legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit art. 3, care continuă soluţionarea acestora”, potrivit legii de desfiinţarea a SIIJ, scrie News.ro.

De asemenea, Cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale administrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ

DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ și revenirea în aria de competență a procurorilor săi cercetarea magistraților suspectați de fapte de corupție.

„Direcția Națională Anticorupție s-a exprimat în mod ferm și constant pentru desființarea SIIJ și revenirea în competența sa a faptelor de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați. Această poziție fermă a fost adusă la cunoștința opiniei publice și a instituțiilor cu atribuții în domeniu, în repetate rânduri, ea bazându-se pe argumente temeinice. Subliniem din nou nevoia României de a dispune de o structură de combatere a corupției, cu precădere la nivelurile cele mai înalte, care să fie eficientă, funcțională, specializată, înzestrată cu un grad înalt de independență operațională și cu resurse umane și tehnice pe măsură. Structura pe care o avem în vedere a fost deja creată încă din anul 2002 și funcționează de 20 de ani, aceasta fiind Direcția Națională Anticorupție”, a transmis marți DNA, într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
Citește și...
Fost premier al României, despre ratingul suveran al României: ”Fascinant cum lucrează propaganda”

Fostul premier al României, Florin Cîțu, care a fost și ministru al Finanțelor, a comentat, sâmbătă, ”pericolul” prin care a trecut România, care a ajuns ”la un pas de junk”, adică de a fi retrogradată de agențiile de rating.

Băsescu, despre criza energetică: Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost. Panarame de miniștri

Toți miniștrii Energiei și premierii care au luat până acum decizii de închidere a unor capacități de producere a energiei fără să pună altceva în loc sunt vinovați de criza actuală din România, spune fostul președinte Traian Băsescu.

Nicuşor Dan, după reconfirmarea ratingului României: În ciuda zgomotului politic, România funcţionează. E mult scandal inutil

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, sâmbătă, după reconfirmarea ratingului de ţară, că, în ciuda zgomotului politic, România funcţionează, dintre legile importante mai fiind de adoptat doar Legea salarizării. 

Recomandări
Dronă intrată în România, Armata a ridicat avioane F-16. Ținta a mers apoi în Ucraina și distrusă de forțele ucrainene

O dronă a intrat duminică în România, unde a stat timp de 20 de minute, înainte de a se duce spre teritoriul Ucrainei, unde a fost distrusă de forțele ucrainene, a transmis MApN. Armata a ridicat două F-16 care au monitorizat permanent drona.

Secretar de stat: Vom începe ”de mâine” dialogul cu marii consumatori de energie, să își reducă ”în mod voluntar” consumul

Autoritățile române au acționat de urgență, duminică, pe Dunăre, pentru a crește debitul de apă necesar centralei nucleare de la Cernavodă. Un oficial al Ministerului Energiei spune că sunt așteptate două săptămâni dificile.

Două elicoptere s-au ciocnit în Grecia în timpul intervenției la incendii. România nu are aeronave sau piloți dislocați acolo

Două elicoptere s-au ciocnit duminică în timp ce interveneau la un incendiu violent în Grecia, a anunţat serviciul de pompieri. Autoritățile române precizează că țara noastră nu are nicio aeronavă și nici piloți dislocați în Grecia.