CCR: Interceptările obținute de SRI pe mandate de siguranță națională nu mai pot fi folosite ca probe în instanță

62059523
Pro TV

Nicio înregistrare produsă de SRI, în activitatea de culegere a informațiilor, nu va mai putea fi folosită ca probă într-un dosar penal, a decis, marți, Curtea Constituțională.

Plenul Curții Constituționale s-a pronunţat, marți, asupra mai multor excepţii de neconstituţionalitate, printre acestea aflându-se și o excepţie de neconstituţionalitate privind o prevedere din Codul de procedură penală legată de folosirea interceptărilor în procesele penale.

"Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

Art. 139 alin.(3) din Codul de procedură penală: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege. ";
Art.11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991: „(1) Informaţii din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate: [...] d) organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni.
", se arată în comunicat.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

"1. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României.

2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.139 alin.(3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a
efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991
", se mai arată în comunicatul CCR.

Potrivit acestei decizii, nicio înregistrare produsă de SRI, în activitatea de culegere a informațiilor, nu va mai putea fi folosită ca probă într-un dosar penal, chiar dacă ar fi girată de un judecător.

Astfel, chiar dacă un judecător decide că o astfel de probă, audio sau video, poate fi admisă, aceasta nu mai poate fi folosită ca mijloc de probă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62107893
Val de pensionări în magistratură după ce parlamentul a eliminat pensiile de serviciu
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat marţi eliberarea din magistratură, prin pensionare, a 12 procurori.
62105348
Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ
Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, publicat marţi de Ministerul Justiţiei, prevede că, în termen de 5 zile, dosarele acestei Secţii vor fi preluate de alte Parchete.
62088484
Ministrul Ion Ștefan s-a prezentat la DNA, vineri dimineață, „din proprie inițiativă”
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, s-a prezentat vineri dimineaţa la DNA, el afirmând că a venit în faţa procurorilor anticorupţie din proprie iniţiativă.