Bursa șpăgii la stat: 30.500 euro pentru angajare la Ambulanța Dolj. Peste 760.000 euro, acasă la șeful SAJ și ginerele său

62495389

Patru persoane au plătit șpăgi de peste 30.000 de euro pentru a se angaja la Ambulanța Dolj, iar procurorii DNA au descoperit acasă la șeful instituției și la ginerele său suma totală de peste 760.000 de euro.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a managerului Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Dolj, Cristian Gîngioveanu, a directorului Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic, Constantin Găvan, şi a unei asistente de la Centrul Medical Bechet, într-un dosar de luare şi dare de mită pentru efectuarea mai multor angajări.

Potrivit DNA - ST Craiova, în perioada septembrie - octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins şi ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori în cauză), pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Dolj, pe posturi de şofer autosanitară, respectiv asistentă medicală.

"Astfel, în cursul lunilor septembrie - octombrie 2024, în baza unei rezoluţii unice, inculpatul Gîngioveanu Cristian, prin intermediul inculpatului Găvan Constantin, respectiv a unei alte persoane, ar fi diseminat subiectele ce urmau a fi susţinute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj mai multor candidaţi, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare şi a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs. În perioada septembrie - octombrie 2024, inculpatul Gîngioveanu Cristian, în mai multe situaţii, ar fi primit de la fiul inculpatei Răducanu Ionica Melania diverse bunuri pentru a-l ajuta pe acesta să se angajeze ca şofer autosanitară la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Dolj, cât şi pentru a o angaja ca asistentă medicală în cadrul spitalului CFR Craiova pe concubina acestuia din urmă, unde manager este soţia inculpatului Gîngioveanu Cristian. În demersurile lor, inculpaţii Gîngioveanu Cristian şi Găvan Constantin ar fi beneficiat şi de ajutorul inculpatei Răducanu Ionica Melania", spun procurorii DNA.

Peste 760.000 de euro găsiți acasă la șeful Ambulanței Dolj și la ginerele său

Conform sursei citate, cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare în cursul zilei de 31 octombrie 2024, la locuinţele inculpaţilor Gîngioveanu Cristian şi Găvan Constantin ar fi fost găsite sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari USA şi 203.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.  

Cristian Gîngioveanu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, complicitate la luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, Constantin Găvan - de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, iar Ionica Melania Răducanu, asistent medical în cadrul Centrului Medical Bechet, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, complicitate la dare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă.  

Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Justiția română respinge cererea Ucrainei de confiscare prin executare silită a proprietăților Rusiei din România. Motivare

Instanța de fond de la Tribunalul București a respins cererea Ucrainei de confiscare prin executare silită a proprietăților pe care Rusia le are în România. Judecătorii români au invocat un tratat ONU. Decizia nu este însă definitivă.

Procurorul care anchetează asasinarea lui Ioan Crișan, desființat de instanță. ”După 3 ani a venit cu indicii, nu cu probe”

Curtea de Apel București aruncă în aer acuzațiile procurorului care investighează asasinarea din 2021 a omului de afaceri Ioan Crișan.

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care a furat medalii din casa unui fost ministru al Apărării. Amenințări cu moartea

Un bărbat care a intrat prin efracţie în casa familiei fostului ministru al Apărării Naţionale Teodor Atanasiu a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.