Berea s-a scumpit in februarie! Vezi cu cat:

61282694

Preţul berii a crescut în ultima lună cu până la 5% în medie, ca urmare a majorării accizei începând cu 1 februarie, iar în perioada următoare ar putea avea loc noi scumpiri, potrivit reprezentanţilor producătorilor de bere din România.

"Nu ştim care va fi influenţa creşterii de acciză, care a fost făcută peste noapte. Evident că este o taxă care se va reflecta cumva în costul berii şi este de văzut cum va reacţiona consumatorul", a declarat agenţiei MEDIAFAX Andrew Highcock, preşedintele Ursus Breweries.

El a spus că scumpirile generate de creşterea accizei diferă foarte mult în funcţie de tipul de bere şi de ambalaj.

Astfel, Ursus a majorat în februarie preţul berii cu 5% în medie.

"Acciza a crescut cumva în doi paşi. Mai întâi pentru că este pusă în euro, dar este calculată în lei, şi se stabilieşte un curs de schimb în octombrie. Şi atunci deja era o creştere de 5% în lei. Acum este şi o creştere în euro", a afirmat Highcock.

El a menţionat că preţul berii a a crescut cu 2% pe parcursul anului trecut.

Nici reprezentanţii Heineken nu se declară fericiţi cu creşterea accizei şi se simt discriminaţi faţă de producătorii altor tipuri de băuturi.

"Această taxă are impact doar asupra berii, nu se aplică şi la alte băuturi. Nu suntem trataţi echitabil faţă de celelalte categorii de băuturi. Această majorare a accizei a venit peste noapte", a declarat luni într-o conferinţă Onno Rombouts, managing director Heineken România.

El spune că în prezent 45% din preţul berii este reprezentat de accize şi alte taxe.

"Din cauza creşterii accizei berea devine mai puţin accesibilă pentru consumatorul mediu", a afirmat şeful Heineken. Compania a scumpit berea cu până la 2% în ultima lună, dar Rombouts spune că ar putea avea loc şi alte majorări de preţuri în lunile următoare.

Ultima creştere de acciză la bere a intrat în vigoare la data de 1 februarie, când taxa a urcat cu aproape 10% în euro.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61282687
Topul celor mai bune 100 de universitati din lume

Universitatea Harvard este pe primul loc în topul celor mai prestigioase o sută de universităţi din lume. Nicio instituţie de învăţământ superior din România nu se află în topul publicat de www.timeshighereducation.co.uk.

61282691
Singurul roman din topul Forbes al miliardarilor lumii

Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul român prezent în Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari,

61282843
GENEVA Italienii au prezentat masina de vis la un pret rezonabil! VIDEO

 Vezi cum arata noua Alfa Romeo 4C Launch Edition!

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.