Aceasta este substanta din alimentatia noastra, vinovata pentru milioane de decese pe plan mondial in fiecare an

61294001

Consumul excesiv de sare provoacă aproximativ 2,3 milioane de decese pe plan mondial în fiecare an, punând astfel în umbră pericolele pentru sănătate cauzate de consumul de băuturi carbogazoase.

Circa 15% din totalul deceselor cauzate de infarcte, accidentele vasculare cerebrale şi alte boli asociate inimii pe plan mondial, în 2010, au fost cauzate de consumul excesiv de sare, potrivit unui studiu prezentat de American Heart Association.

Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, consumul excesiv de băuturi carbogazoase conduce la decesul a circa 180.000 de persoane în fiecare an.

"Măsuri naţionale şi globale de sănătate publică, precum programe de reducere a concentraţiei de sare din alimentaţie ar putea salva milioane de vieţi", a declarat coordonatorul acestui studiu, Dariush Mozaffarian, profesor de medicină şi epidemiologie la Harvard School of Public Health.

"Povara sării este mult mai grea decât povara băuturilor dulci, pentru că acestea din urmă reprezintă doar un tip alimentar, pe care oamenii pot să îl evite cu uşurinţă, în timp ce sarea se află în toate produsele", a adăugat el.

Cercetătorii au analizat 247 de sondaje referitoare la consumul zilnic de sare, realizate pe persoane adulte, grupate în funcţie de vârstă, sex, regiune şi ţară, între 1990 şi 2010, în cadrul programului Global Burden of Diseases Study din 2010, un studiu internaţional la care au participat 488 de medici din 303 instituţii medicale din 50 de ţări.

Aproape 1 milion dintre aceste decese - 40% din total - au fost premature, persoanele decedate fiind oameni în vârstă de până la 69 de ani.

Circa 60% dintre decese s-au produs la bărbaţi şi 40% la femei. Infarctele au cauzat 42% dintre decese, iar accidentele vasculare cerebrale au cauzat 41% dintre ele. Restul deceselor au fost provocate de alte tipuri de boli cardiovasculare.

84% dintre decesele cauzate de consumul excesiv de sare s-au produs în ţările cu venituri mici şi medii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61293996
Ce risti sa patesti daca postezi mesaje agresive pe internet
Persoanele care postează mesaje agresive pe site-urile de pe internet au tendinţa de a deveni, cu timpul, tot mai nemulţumite şi mai frustate, potrivit unui studiu publicat recent în Cyberpsychology, Behavior, and Social Networking.
61294050
Imagini impresionante din primele lagare de concentrare! FOTO
Fotografiile, publicate pe site-ul Vintage Everyday, reprezintă o cronică vizuală a vieţii de zi cu zi din primele tabere de concentrare pentru evrei ridicate în februarie 1933, imediat după ce Hitler a devenit cancelar.
61293186
A rugat cativa trecatori sa ii faca o poza, iar in imagine a aparut si prietenul lui imaginar VIDEO
Doi tineri pusi pe glume le-au oferit senzatii tari unor trecatori.