Unde vom ajunge? Romania, in top 3 la cresterea pretului benzinei in 2010

Benzina

Cand vine vorba de scumpirea carburantilor, suntem fruntasi in Europa. Romania se afla pe locul trei intre statele membre ale Uniunii Europene in ceea ce priveste scumpirea benzinei in ultimul an, si pe locul sapte, daca ne referim la motorina.

Evenimentul Zilei: Intr-un an de plina criza, pretul cu taxe al benzinei a avut o crestere de 24,4% (de la 0,918 euro/litru la 1,142 euro/litru), potrivit calculelor EVZ bazate pe datele Comisiei Europene, pentru perioada 21 decembrie 2009 - 20 decembrie 2010. Inaintea noastra se afla Grecia, cu 48%, si Suedia, cu un procent de 26,8%. Motorina s-a scumpit si mai mult in perioada mentionata, respectiv cu 27,4% (de la 0,878 euro/ litru la circa 1,12 euro/litru). Si aici Grecia conduce clasamentul. Companiile petroliere sustin ca pretul la pompa al car burantilor este influentat de o multitudine de factori, printre care variatiile cotatiilor internationale la produse finite (motorina si benzina) sau conditiile economice, atat locale, cat si pe plan international. "Mai mult, 2010 a reprezentat pentru Romania si o crestere a nivelului de taxare aplicat de guvern, masura care a vizat TVA-ul si accizele platite de companii, aceasta avand la randul ei o influenta puternica in determinarea pretului la pompa al carburantilor", ne-au declarat reprezentantii Rompetrol.

Romania Libera: De ce nu se mai intorc capsunarii de sarbatori Criza economica a imputinat si mai mult numarul romanilor care se intorc in aceste zile acasa. Din cele aproximativ 3,5 milioane de romani care muncesc in Occident - dintre care un sfert nu au forme legale -, foarte putini isi permit sa vina de sarbatori in tara. Un astfel de „lux" il costa pe un muncitor in Italia sau Spania aproximativ 1.000 euro de persoana. Suma pe care, pe criza actuala, putin aleg sa o cheltuie. In plus , nesiguranta locurilor de munca din Europa nu lasa muncitorilor romani loc de negocieri cu patronul. „Daca plec de Anul Nou in Romania, seful mi-a zis foarte clar: «Jorje, iti poti lua de pe acum la revedere de la noi. Nu te mai intoarce»", ne-a declarat Gheorghe Vintan, un roman stabilit in Spania. Din nefericire, petrecerea Anului Nou si a sarbatorilor de iarna departe de tara a devenit un obicei printre romanii plecati in Occident. Pe majoritatea, trecerea dintr-un an in altul nu i-a mai prins acasa de mai bine de cinci ani.

Gandul: 20 DE MILIARDE DE EURO ar costa ORGANIZAREA JOCURILOR OLIMPICE LA BUCURESTI Sorin Oprescu, primarul Bucurestiului, nu renunta la ideea sa de a organiza, la Bucuresti, Jocurile Olimpice de vara din 2020, chiar daca este singurul care crede in aceasta posibilitate. "Dupa parerea mea, asta poate fi un proiect de unitate nationala, un proiect de iesit din nenorocita asta de criza. Va dati seama ce capital de imagine ar avea Romania si Bucurestiul numai daca se coaguleaza aceasta idee si produce candidatura. Am inceput sa fac liste cu mari sportivi care au obtinut rezultate deosebite la Olimpiade, care traiesc in strainatate", spunea acum ceva vreme Sorin Oprescu, convins ca toti romanii isi doresc ca Bucurestiul sa gazduiasca o Olimpiada. "85% dintre cetatenii din Bucuresti sunt absolut de acord cu acest lucru. Sondajul a fost facut telefonic, pe 3.700 de bucuresteni, iar in tara l-au facut pe un numar de 3.200. 93% dintre romani accepta aceasta idee pe tara, iar la nivel de Bucuresti, 85%", a explicat primarul Capitalei, dar specialistii au o cu totul alta parere.

Jurnalul National: 14 milioane de euro de la Guvern pentru un sponsor al PDL Guvernul a alocat ieri doar 2 mi­lioane de lei pentru orasul Ocna Mures, care se confrunta cu grave alunecari de teren, desi autoritatile din Alba au solicitat cel putin 13 mi­lioane de lei, numai 6,6 milioane de lei fiind necesari pentru umplerea craterului format in urma surparilor de pamant. In schimb, Cabinetul a fost extrem de generos, pe final de an, cu sponsorii PDL, avand in vedere ca tot ieri a gasit in Fondul de rezerva al bugetului 35 milioane de euro pentru lu­cra­rile la Stadionul „Lia Manoliu” din Bucuresti, dar mai ales 14 mili­oa­ne de euro pentru Stadionul „Ion Moi­na” din Cluj-Napoca, o promisiu­ne electorala a fostului primar Emil Boc, stadion realizat de sponsorul PDL, omul de afaceri Ioan Timofte.

Citește și
Guvernul Boc
2010, anul in care Boc a cazut in picioare de patru ori

Adevarul: Statul le declara razboi „saracilor“ bogati in 2011 Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, le-a transmis ieri proprietarilor de iahturi si vile - care nu-si pot justifica proprietatile prin veniturile declarate statului - ca vor fi calcati de Fisc anul viitor si ca vor fi obligati sa-si achite impozitele datorate. „Pentru acele persoane fizice care nu-si declara veniturile, adica sunt in situatia sa aiba venituri foarte mari si impozite zero, le transmit ca nu pot sa stea linistiti. Adica cei care au iahturi, vile si isi petrec vacantele in locuri unde tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot justifica prin veniturile declarate", a explicat Ialomitianu.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Cum a devenit Antonescu Che Guevara al PNL
Cum a devenit Antonescu Che Guevara al PNL

Fostul candidat la presedintie si-a intarit pozitia de lider al partidului in 2010: si-a impus echipa la sefia PNL, dar si propriul "guvern din umbra".

2010, anul in care Boc a cazut in picioare de patru ori
2010, anul in care Boc a cazut in picioare de patru ori

Dupa ce in 2009 a intrat in istorie ca singurul premier demis de parlament in 20 de ani, Emil Boc s-a confruntat si in acest an cu un record negativ. In 2010, opozitia a depus cele mai multe motiuni de cenzura din 1993 incoace.

Cum ne va afecta la buzunare? Romania a ajuns cobaiul FMI
Cum ne va afecta la buzunare? Romania a ajuns cobaiul FMI

Romania si Letonia par a fi experimente controlate ale teoriei politicii du­re de austeriate. Financial Times considera ca modelul aplicat in Romania e primul pas pentru o eventuala introducere a unor masuri mai severe in Portugalia sau Grecia.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.