Portret: Un fleac. M-am razgandit
De vreo 19 ani, in bordelul politicii romanesti, pudoarea e surghiunita si batjocorita din diverse pozitii. Toti isi pun poalele-n cap, dand dreapta cu stanga, in orgii care nu tin cont de doctrine si ideologii.
Obrazul gros ca talpa de Guban nu mai roseste, caci jena e un sentiment superflu, demodat, deloc trendy si neaducator de coco.
Recesiunea nu ne-a ajuns inca, dar sta la panda peste drum. Criza ne arde, politicienii se piaptana, se gandesc si, mai ales, se razgandesc. In fond, atata pot, atata fac. Suntem un popor de razgandaci. De la intaiul mariner, trecand prin premier si pana la fosti oieri si tribuni, ne sucim si ne invartim, razgandirea fiind principalul nostru prerogativ. Nehotarati am fost de cand ne stim. Totul a pornit de cand cu „intoarcerea armelor”, un concept care mai romanesc decat bucalaia Miorita.
Anul de gratie 2004: primul episod dintr-o telenovela lacrimogena care a durat patru ani: „Si marinarii plang”
In toamna, pe Theodor Stolojan l-a tras curentul si s-a oprit din sprintul electoral la jumatatea cursei. Si-a plans Baselu cu suspine si sughituri, de tremura sacoul pe el si i se innodau lacrimile-n barba. Dar, cum prietenul la candidatura se cunoaste, fostul capitan de nava s-a oferit voluntar sa devina presedinte. Zis si facut.
Vreme de patru ani, si-au tot facut cu avansuri unul altuia, in ciuda lui Tariceanu. Dar, cand le-a fost lumea mai draga si guvernarea mai aproape, Stolojan a comis-o din nou. Nici n-apuca bine Basescu sa-l ceara de premier, ca dragul de Stolo isi baga chitantierul in el de Guvern. Adio credibilitate!
Nici Calin Popescu n-a fost prea... Tariceanu pe pozitii. Inundatiile scaldau Romania, iar el isi apreta papionul de european. Nu s-a apucat de arca, dar si-a privit propria incompetenta in ochi, hotarand sa demisioneze. Apoi, fireste, s-a razgandit!
La fel a procedat si presedintele. Furios pe cutezanta celor 322 si pe setea lui Nicu Vacaroiu de a se cuibari in beciul cotrocenesc, Basescu a amenintat cu demisia. Cand sa semneze, si-a bagat mintile-n cap si a plecat la baie. La cea de multime, in Piata Universitatii.
Din ciclul „Finantator la Steaua m-as duce”, führer-ul Gigi Becali se retrage din politica dimineata si se intoarce seara. Pana acum, n-a prea avut... oaie, dar dupa esecul de la alegeri si din Liga Campionilor, pare mai decis ca niciodata. Vrea sa iasa din viata publica si sa se dedice unui ancestral hobby: oieritul.
O mai veche cunostinta de-a filosofului din Pipera, Corneliu Vadim Tudor, ne-a tot tinut cu sufletul la gura, demisionand imaginar din varii comitete si comitii. In speranta ca va imbraca in sfarsit camasa imaculata cu maneci lungi, ii uram din suflet „Cale batuta!”.
Eiii, dar lucruile se schimba cat ai zice „campanie electorala”. Cum da mirosul de ciolan, cum scenariul se cuminteste ca prin vraja. Iuresul deocheat al promiscuitatii isi ascunde chipul had in spatele unui ranjet burlesc in care „Interesul National” primeaza. Politicienii se aduna in „celule de criza” si adopta „ pachete de masuri”. Iar noi ne uitam fascinati la circ, asteptand sa vina si painea...
Etichete: Corneliu Vadim Tudor, gigi becali, portret, theodor stolojan, traian basescu,
