Omul lui Dumnezeu, partea II. Parintele Justinian uimea in urma cu 35 de ani Occidentul cu dovezile de traire crestina
A intrat in monahism pe cad avea 20 de ani. A lasat in urma o mama in lacrimi si viata de lume si s-a dedicat lui Dumnezeu. Si acum, dupa 72 de ani, plange cand retraieste acel moment.
Emisiunea poate fi urmarita integral pe voyo.ro
In urma cu 35 de ani, a uimit intregul Occident, cu dovezile de traire crestina.
La inceputul anului 1978, in plin regim comunist, intreg Occidentul vedea un documentar despre ortodoxism si traire romaneasca autentica.
Realizatorii documentarului erau intrigati de personalitatea ierarhului Justinian, care le vorbea fara ascunzisuri, clar si raspicat, demontandu-le preconceptiile despre cultura si credinta poporului roman.
In Maramures e iubit de oameni pentru ca spune lucrurilor pe nume. Poporul a cerut in '73 sa fie numit episcop. Tocmai de aceea a rezistat atatia ani in fata securitatii si a regimului comunist.
A vazut si trait multe. Acum l-am intrebat daca in viata i-a fost sau ii e frica de ceva. "De ispita", a venit raspunsul.
Viata parintelui Justinian incepe in inima Maramuresului, in satul Plopis, intr-o casa de tarani.
Cat timp am petrecut in Maramures am avut parte la tot pasul de lectii de omenie si ospitalitate. Ionuc si Dochia sunt nepotii episcopului. In curtea lor a fost casa episcopului, in copilarie.
Pe cand avea 16 ani, ii moare tatal si ii lasa un testament. 4 ani mai tarziu, pleaca la manastire. Se intampla in 1941. S-a calugarit la manastirea Rohia.
In Transilvania regimului austro-ungar multe manastirile ortodoxe au fost distruse. Rohia era prima ridicata dupa caderea stapanirii straine. Repede ajunge un loc de pelerinaj.
La cativa ani de la intrarea in monahism, tanarul Justinian ajunge staret. De atunci s-au adunat in total 72 de ani de calugarie, o viata intreaga deloc usoara.
La putin timp dupa ce a fost ales staret peste manastire vin vremuri grele. Intr-o poza, facuta in 30 octombrie 1959, apare inconjurat de obstea manastirii. A doua zi, intr-o alta poza este singur. Peste noapte, un decret comunist ii obliga pe calugari sa iasa din manastiri. Ramane singur in toata manastirea. Intr-o carte povesteste ca urla de durere prin padure dupa fratii sai. Toate acestea sunt trecute in jurnalul sau, pe care il tine din '44. N-a fost zi in care sa nu noteze in caiete.
Sunt marturii ale vremurile prin care a trecut dar si marturii de credinta si teologii. Unele sunt despre viata de apoi, despre Rai si iad.
Etichete: alex dima, Preasfintitul Justinian, Romania te iubesc,
Dată publicare:
