Contii de Zabala, urmasii unei famili alungate de comunisti, s-au intors in Romania si incearca sa readuca in zona prosperitatea de altadata
Unii oameni au responsabilitati mai mari decat altii. O familie de conti, izgonita de comunisti, s-a intors acasa, in Romania, la Zabala si se zbate sa reconstruiasca nu doar mosia strabunicilor, ci si prosperitatea economica pe care familia o asigura.
The Guardian, Financial Times, New York Magazine, CNN Traveler au scris despre castelul contilor din Transilvania, care a reusit sa puna judetul Covasna pe harta turismului international.
Transilvania. Satul Zabala. Inconjurat de dealuri si paduri bogate. Dupa 60 de ani de paragina si uitare, castelul din inima satului, construit la 1500, prinde viata.
Domnul e Gregor Roy Chowdhury de Ulpur, mai nou de Zabala, barbat de vita nobila, dintr-o mama contesa transilvaneana si un tata rajah indian.
Parcul de 34 de hectare care inconjoara castelul Mikes e azi atractie turistica. Un observator pentru ursi si salbaticiunile care se aventureaza uneori pana la castel i-au convins mai intai pe straini ca judetul Covasna merita explorat. Acum, lucrurile s-au schimbat.
Contii au amenajat 6 camere cu semineu si patina vremii. Cladirea a fost de la 1900 casa motorului care genera curent electric pentru castel si 4 sate din imprejurimi - pe atunci, in Romania, principala sursa de lumina era inca opaitul.
Azi, oaspetii contesei pun pret pe bucatele bio ce se servesc la masa si tocmai de aceea productia proprie de gaste dolofane se pregateste de taiere.
Iar curtea cu oratanii bibelou si un magar rasfatat e deschisa curiosilor. Contesa e gazda minunata si te invita chiar la o plimbare cu barca pe helesteu. Titlul nobiliar n-o impiedica sa treaca la vasle...contesa e femeie puternica. Amintirile din copilarie sunt inca vii.
Securitatea a izgonit familia. Comunistii au confiscat totul: castel, paduri, lanuri, plus intreaga intreprindere forestiera. Cele cateva fotografii de la 1900, pe care le are azi familia, sunt ceea ce au putut salva satenii de furia comunistilor, care au pus totul pe foc.
Satenii au ramas fara locuri de munca, iar un an mai tarziu, cand s-au razvratit impotriva colectivizarii, au fost condamnati la munca fortata, la canal. Acolo a ajuns si contesa mama, dupa ce contele a pierit de inima rea. Contesa Katalina avea 5 ani cand a ramas singura pe lume. A crescut-o o femeie buna dintr-un sat vecin.
Abia cand a implinit 16 ani, contesa a reusit sa fuga la rude, in Austria. S-a intors acasa, in Romania, in fiecare an, impreuna cu fiii ei.
Nimeni nu o credea in stare sa recupereze vreodata mostenirea parintilor. Imediat dupa revolutie si-a recapatat cetatenia romana si a cerut restituirea. In 97, macar castelul era din nou al ei.
Castelul era pe atunci spital insalubru pentru bolnavi mintal care nu reclamau mizeria.
Tanarul conte a crescut in Austria, a studiat la Londra si a venit in Romania ca sa-si scrie teza despre reforma pensiilor romanesti. In 2002 s-a apucat sa renoveze o casa de pe domeniul recastigat - ca sa aiba unde sta.
La fel, fratele sau a venit in Romania, imediat dupa scoala, si n-a mai plecat. Azi, 70 de oameni din sat, care erau someri, lucreaza pentru conte. Dar cei mai multi sateni lucreaza la padure.
De aceea a adus un specialist din Elvetia, care sa-i invete pe taietorii de lemne cum sa lucreze rapid, eficient si fara varsare de sange.
Familia mai are de recuperat mii de hectare, inca se judeca pentru ele. Contele Alexandru se speteste sa reinvie afacerea forestiera. Dar nu cu lacomie, ci calculat. Si el si fratele sau au copii, vor sa le lase mostenire o padure vie.
Luigi nu intelegea de ce cand un copac cade, toti ceilalti taietori stau si asteapta. I-a invatat sa se organizeze, ca sa poata lucra de-odata - fiindca sunt platiti la metru cub, nu la ora.
Anul acesta a plantat 50.000 de copaci, la anul urmeaza alte 55.000.
In plus, cu studentii de la Universitatea Transilvania, fac practica si experimente. Fac statistici, iar peste 2 ani, vor sa convinga autoritatile sa schimbe legea, pentru o exploatare forestiera care sa nu distruga padurile.
Banii din lemnul vandut sunt pentru restaurari si actiuni de caritate. In sat au fost bine primiti - au fost nevoiti sa invete maghiara, iar taranii le-au si maghiarizat numele - ii striga Gergely si Sandor. De altfel, contii nu si-au ingradit nici padurea, nici parcul, fiindca n-au vrut sa semene dusmanie printre localnici. Iar oamenii povestesc ca nobilii nu sunt cu nasul pe sus.
In sat mai sunt sceptici, dar mostenitorii contelui Mikes de Zabala sunt convinsi ca in cativa ani vor reusi sa tripleze numarul locurilor de munca pentru sateni. Vor sa repuna pe picioare si herghelia pe care au avut-o strabunii lor. Si incet dar sigur castiga respectul si increderea localnicilor:
Vor sa-si reconstruiasca influenta pozitiva in economia zonei, sa ofere locuri de munca stabile si mizeaza doar pe resursele naturale: agricultura, padure, animale si turism.
De cand castelul Mikes si-a deschis portile pentru turisti, au prins si satenii curaj sa deschida pensiuni, altii s-au reapucat de mestesuguri si vand suveniruri.
Contele Gregor isi aminteste ca 6 ani a durat numai procedura de obtinere a cetateniei romane. Dar nimic nu-i poate intimida - mentalitatea de luptator - spun fratii - e cea mai valoroasa mostenire a lor.
Familia mai are un of. Din partea tatalui, nobil indian, izgonit in luptele interetnice si religioase din Bengal, cei doi conti au de recuperat pamanturile si monumentele de arhitectura de la Ulpur, pe actualul teritoriu al Bangladeshului. Misiunea ii revine generatiei urmatoare.
Nobilii de Zabala vor sa demonstreze ca sunt capabili sa construiasca in Romania.
Stiu ca proiectul lor e idealist si ca vor trece generatii pana cand castelul isi va recapata splendoarea, iar afacerea lor de familie va insemna prosperitate in satele dimprejur. Dar sunt siguri ca osteneala merita pe deplin
