Vești bune pentru elevii care învață în altă localitate. Ministerul Educației a decis majorarea de 4 ori a ajutorului social

62289722
Shutterstock

Suma alocată elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu va crește de patru ori.

Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii elevilor, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Avocatului Poporului şi ai societăţii civile au agreat creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, informează Agerpres.

În urma dezbaterii publice a proiectului ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care se asigură cadrul legal pentru plata/decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, la care au participat reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai altor asociaţii ale elevilor, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Avocatului Poporului şi ai societăţii civile, au fost agreate şapte propuneri de îmbunătăţire a proiectului de act normativ, a informat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, s-a agreat creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

"Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru. În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport", a explicat Cîmpeanu, într-o postare pe Facebook.

În situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, din cauza practicării unor tarife excesive ajungând până la 30 lei/km/lună, faţă de alte situaţii în care tariful este de 3 lei/km/lună, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.

Potrivit ministrului, s-a mai agreat ca majorarea cuantumului minim să poată fi făcută prin hotărâre a Guvernului pentru a asigura flexibilitate în funcţie de evoluţia situaţiei economice şi sociale.

De asemenea, s-a propus asigurarea cadrului legal care să permită autorităţilor locale să susţină transportul specializat de tip curse şcolare pentru deplasarea de la/până la unitatea de învăţământ pentru toate nivelurile - primar, gimnazial şi liceal.

"Alocaţia forfetară este neimpozabilă şi nu va fi luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie necesar pentru obţinerea bursei de studiu şi/sau bursei de ajutor social. Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a patru călătorii dus-întors/lună, cât şi pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport", a indicat ministrul Cîmpeanu.

Bursa socială pentru transport, eliminată până de curând

Bursa socială pentru transport, în valoare de 200 de lei, a fost eliminată de Ministerul Educației prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022. Decizia nu a fost anunțată oficial.

Liceenii din mediul rural care învață într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, beneficiau de bursa de ajutor social, iar acordarea ei nu era condiționată de venitul net lunar al familiei. Măsura fusese introdusă în 22 decembrie 2021, prin ordinul de ministru 5.870/2021.

Articolul din ordinul nou elimina liceeni de pe lista beneficiarilor de bursă socială pentru transport.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Polițiști din opt țări au căutat soluții pentru a reduce consumul de alcool și droguri în rândul elevilor, la Târgu Mureș

Violența, bullyingul în școli, consumul de alcool și drogurile sunt probleme tot mai frecvente în rândul elevilor. Aşa că poliţişti din 8 ţări au căutat soluţii, în cadrul unei reuniuni organizate în Mureş.

Anul universitar, deschis la Târgul Mureș. Medicina militară, o specializare tot mai căutată în rândul studenților

Dacă în ultimii doi ani festivitățile de deschidere au fost sub semnul pandemiei, anul acesta lucururile au intrat la normal.

Specialiștii străini din Educație explică de ce pleacă tinerii români din țară și oferă soluții pentru schimbare

Tinerii pleacă din țară tentaţi de şcolile de peste hotare sau de şansa unui viitor mai bun. Populația României îmbătrânește, iar tinerii părăsesc țara, tentaţi de şcolile de peste hotare sau de şansa unui viitor mai bun.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.