Sorin Cîmpeanu: Colegiul "Gheorghe Şincai" din Capitală nu va fi relocat în acest an

62168498

În București, zeci de profesori și elevi, au protestat din nou, în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai”.

Ei nu vor să fie evacuați din clădire, așa cum intenționează Primăria sectorului 4, pentru a reabilita imobilul. La fața locului, au venit și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. După discuții cu protestatarii, Sorin Cîmpeanu a anunțat că, cel puțin anul acesta școlar, elevii nu vor fi mutați.

Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai" din Bucureşti nu va fi relocat în acest an şcolar, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, la această unitate şcolară, unde protestau profesori, elevi şi părinţi.

Această situaţie vine după ce Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar cu privire la evacuarea colegiului şi relocarea activităţii educaţionale în vederea demarării în regim de urgenţă a lucrărilor ce se impun la clădirea unităţii de învăţământ, primul termen de judecată fiind 15 martie.

"Acest colegiu - la nivel de infrastructură, la nivel de cadre didactice, la nivel de elevi - trebuie să intre pe calea normală pentru un colegiu înfiinţat acum mai bine de un secol. (...) Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar. Elevii vor avea şansa să se pregătească în continuare pentru bacalaureat. Cunosc datele. Am afirmat public lângă domnul primar: nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar", a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că variantele de relocare sunt multiple şi vor fi anunţate de către Primăria Sectorului 4.

"Cu certitudine, Liceul 'Gheorghe Şincai' nu se va reloca până la sfârşitul acestui an şcolar. Aceasta este o certitudine. (...) Este foarte important pentru noi toţi şi este regretabil că am ajuns la arbitrajul justiţiei, pentru că este singura care poate tranşa această problemă. (...) Această clădire este o clădire care se află în risc seismic doi şi nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Este vital pentru noi toţi ca fiecare copil, fiecare profesor care intră în această unitate şcolară să o facă în condiţii de siguranţă", a spus, la rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

El a arătat că Primăria Municipiului Bucureşti a dat în administrarea Sectorului 4 această unitate de învăţământ.

"Conform Codului administrativ - şi vă voi pune la dispoziţie articolul de lege în acest sens - are obligativitatea Consiliul Local al Sectorului 4 să asigure condiţiile de siguranţă. (...) Realitatea este că această clădire este cu risc seismic, nu are autorizaţie de securitate la incendiu. În ultimii ani s-au întâmplat tragedii în România. Trebuie să facem lucruri pentru siguranţă. De aceea, măsurile pe care le luăm sunt nişte măsuri ferme în această direcţie", a mai arătat edilul.

Inspectoratul Şcolar a mai precizat marţi că există şi un dosar cu privire la ordonanţa preşedinţială care are ca obiect evacuarea Colegiului Naţional 'Gheorghe Şincai', cu primul termen în 16 februarie.

Tot marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări că ordonanţa preşedinţială de evacuare nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Proteste în mai multe orașe din țară, împotriva eliminării gratuității la tren pentru studenți

După sindicaliști și diverse categorii de bugetari, studenții au ieșit în stradă, în mai multe locuri din țară. Protestează față de decizia Guvernului de a le tăia gratuitățile pentru transportul feroviar.

Gratuitatea la tren pentru studenți, înlocuită cu o reducere de 50%. Proteste în mai multe orașe din țară

După discuții lungi și contradictorii pe tema gratuității biletelor de tren pentru studenți, Guvernul a venit cu o propunere pe acest subiect, în proiectului Legii bugetului de stat pentru 2021.

Mai mulți profesori de la C.N. „Gheorghe Șincai” au refuzat să intre la ore. Care este motivul

Mai mulți profesori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” au refuzat să intre la ore sau să țină cursurile online și protestează în fața clădirii.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.