Simulare BAC 2018. Elevii de clasele a XI-a și a XII-a susțin proba la Limba maternă

61942764
Pro TV

Simularea probelor scrise la examenul naţional de Bacalaureat 2018 va continua marţi cu proba la Limba şi literatura maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale din clasele a XI-a şi a XII-a.

Miercuri este programată proba obligatorie a profilului - proba E) c) - pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, iar joi - proba la alegere a profilului şi specializării - proba E) d) - exclusiv pentru elevii de clasa a XII-a.

Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie, conform calendarului MEN.

Probele încep la ora 9,00, când vor fi distribuite subiectele.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

"Subiectele sunt elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată. Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme, care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli", a precizat MEN.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

Potrivit MEN, obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie - iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61947595
Simulare BAC 2018. Subiectele pe care elevii de liceu le-au primit la proba de Limba și literatura română

Simulare BAC 2018. Zeci de mii de elevi din toată ţara, din clasele a XI-a şi a XII-a, au dat luni examenul de simulare a Bacalaureatului la Limba Română.

61942764
Simulare BAC 2018. Modele de subiecte la Limba și literatura română

Simulare BAC 2018. Elevii de clasele a XI-a și a XII-a încep luni simularea examenelor de Bacalaureat, cu testarea la Limbă și literatură română.

61947332
Rezultate Simulare Evaluare Națională 2018. Câți elevi au obținut note de promovare

Rezultate simulare Evaluare Națională 2018. Dacă ar susţine în acest moment, examenul de Evaluare Naţională la clasa a 8-a, doar 46,97% dintre elevi ar promova, adică mai puţin de jumătate dintre candidaţi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.