Protest la o școală din București. Părinții sunt nemulțumiți de comasarea unor clase în plină pandemie

62146836
Pro TV

Mai mulți părinți de la Școala 143 din București intenționează să organizeze un protest față de comasarea unor clase de a V-a, potrivit unor norme anunțate de ministerul Educației, în luna februarie, dar care între timp au fost modificate.

Miercuri, de la ora 18.20, mai mulți părinți vor protesta în curtea unității de învățământ, potrivit anunțului făcut Cristian Oprea, președintele comitetului de părinți.

Părinții au semnat, de asemenea, o petiție prin care cer anularea unei hotărâri a Consiliului de Administrației și a conducerii școlii 143 de a comasa 60 de elevi din trei clase de a V-a în două clase cu 30 de elevi.

Inițial, în cele trei clase se regăseau 22, 21, respectiv 17 clase.

"Ceea ce înseamnă că se încalcă prevederile legii educației naționale, modificată la data de 20.08.2020 prin legea 185 care a intrat în vigoare la 01.09.2020. Legea prevede un număr maxim de 26 elevi la gimnaziu, plus 3 în caz excepțional. Nu este cazul acum, fiind pandemie. Se motivează comasarea prin planul de învățământ aprobat în ianuarie. Deși inspectorul general adjunct de la ISMB a comunicat directoarei că între timp s-a schimbat legea și a apărut și pandemia. O lipsă totală de comunicare și înțelegere a situației din partea directoarei școlii. Abia marți au cerut punct de vedere juridic la ISMB dacă se aplică legea modificată. Joi este consiliul de administrație la ISMB care va decide. Ministerul a răspuns evaziv, făcând trimitere la planul de școlarizare și trimițând Petiția la ISMB. La ora 18:20, în jur de 20-30 părinți vor fi prezenți în curtea școlii pentru un protest și o discuție la 18:30 cu directoarea", a explicat Cristian Oprea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62139694
Fenomenul homeschooling-ului a prins avânt și în România. Ce spune însă legea
Învățători și profesori din mai multe orașe anunță că unii părinți își retrag copiii de la școală, pentru sistemul de învățământ, la distanță. Aleg așa numitul „homeschooling” sau învățatul de acasă.
62129394
Școlile au anunțat scenariile după care vor să înceapă cursurile. De ce multe au ales "scenariul hibrid"
Toate școlile din România au început să anunțe inspectoratele județene după ce scenariu ar dori să înceapă cursurile.
62146539
Pandemia a crescut taxele la creșele și grădinițele private. Cât plătesc acum părinții
Efectele pandemiei vor fi resimțite și de părinții care se pregătesc să-și trimită copiii la creșe ori grădinițe private. Multe unități au majorat taxele de școlarizare.