Școlile au anunțat scenariile după care vor să înceapă cursurile. De ce multe au ales "scenariul hibrid"

×
Publicitate

Toate școlile din România au început să anunțe inspectoratele județene după ce scenariu ar dori să înceapă cursurile.

Situațiile diferă de la un caz la altul. În zonele considerate verzi, unde toți elevii ar putea merge în clase, sunt școli care nu le pot asigura o distanță sigură între ei, pentru că nu au spațiu suficient. Așa că mulți directori au optat pentru scenariul hibrid, în care o parte dintre elevi învață în clase, iar ceilalți fac școală online. În plus, Organizația „Salvați copiii” avertizează că foarte multe școli nu pot asigura asistență medicală.

2.728 de localități se află în scenariul verde, potrivit situației epidemiologice care a fost anunțată luni. Teoretic, în toate aceste localități elevii ar putea merge la școală. Cluj-Napoca, de pildă, are o rată de îmbolnăvire de 0,65 la mia de locuitori. Cu toate acestea, unii directori de școli au înaintat propuneri alternative către inspectoratele școlare.

Darius Chiș, director Școala Generală Octavian Goga Cluj-Napoca: „Clasele 0 - 4 mergem pe scenariul verde, 5, 6, 7 - pe scenariul galben. Am ales 5, 6 și 7 pentru scenariul galben, pentru că sunt și mulți copii în clasă, toate clasele sunt cu efective de 30 de copii. Am gestionat noi intrările și ieșire, dar pentru siguranță și pentru un „safe" mai mare am ales această variantă.”

Și școlile din Timișoara se încadrează în scenariul verde, localitatea având o rată de îmbolnăvire de 0,89. Din cauza lipsei de spațiu însă, o școală a decis să adopte modelul hibrid.

Ion Ionici - director Liceul Jean Louis Calderon: „După cum observați, încap doar 15 elevi, chiar dacă este o sală cu 30 de elevi. Vom funcționa cu o grupă la școală și cu o grupă online. Schimbul se va face la o săptămână."

Într-o școală din Sibiu, oraș cu rată de îmbolnăvire de 0,47 la mia de locuitori, Consilul de Adiminstratie a decis reducerea numărului de elevi dintr-o clasă la jumătate. Până la montarea unor containere modulare, pentru amenajarea unor spații suplimentare pentru elevii care nu mai au loc în clasă, orele se vor face în două schimburi.

Simion Constantin Romulus, director Școala Ioan Luca Caragiale, Sibiu: „Noi ne-am propus acest sistem cu ore micșorate și cu clase în schimburi să fie, sperăm noi, doar pentru undeva la o lună, până o să montăm și acele module, containere."

INSP a anunțat că Municipiul București va fi împărțit pe sectoare - respectiv, Sectoarele 1, 2 și 6 în scenariul galben și Sectoarele 3, 4 și 5 în scenariul verde. Inspectoratului Școlar a precizat însă și marți că toată Capitala se află în scenariul 2. O ușurare pentru o școală din Sectorul 3 care are peste 1.600 de elevi.

Maria Dan, director: „Prima dată ne-am impacientat.”

Reporter: „Înțeleg că vă luați după lista de la Inspectorat?”

Director: „Evident, pentru că noi avem ca superiori pe cei de la Inspectorat. Propunerea noastră către Inspectorat este că cei de învățământ primar pot să vină toți, dar către clasele de a 8-a și a 12-a îmi îndrept în special atenția, e dificil, ele fiind și de 38 de elevi, să-i avem pe toți la școală. Din clasele 9-11 vor fi partajati. Dacă ei sunt clasă de bilingv, deja sunt împărțiți pe grupă și în funcție de organizarea pe grupe așa vor veni la școală. Prima grupa prima săptămână, a doua grupă a doua săptămână."

În Capitală, școlile au avut timp până marți să transmită inspectoratelor școlare din fiecare sector propunerile de scenarii, însă fiecare inspectorat din țară a avut libertatea să se organizeze așa cum a dorit.

Cert este că pe data de 10 septembrie, inspectoratele vor prezenta proponerile de scenarii în fața comitetelor județene pentru situații de urgență. Acestea din urmă validează scenariul ales de fiecare școală în parte.

În final, toți părinții vor afla cum vor începe școala copiii lor de la diriginți ori prin grupurile de comunicare formate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62146539
Pandemia a crescut taxele la creșele și grădinițele private. Cât plătesc acum părinții

Efectele pandemiei vor fi resimțite și de părinții care se pregătesc să-și trimită copiii la creșe ori grădinițe private. Multe unități au majorat taxele de școlarizare.

62145968
Chestionar pentru părinți înainte de începerea anului școlar. La ce întrebări trebuie să răspundă

Mai multe școli din București au trimit părinților chestionare, pentru ca aceștia să-și exprime punctul de vedere cu privire la modalitatea de desfășurare a activității didactice în anul școlar 2020-2021.

62146203
Cum se pregătesc școlile din România să înceapă noul an, în condiții de pandemie

În mulțimea de întrebări și probleme despre începerea școlilor, premierul Ludovic Orban vine cu precizări și spune că elevii vor merge la școala pe 14 septembrie, pentru că dreptul la educație trebuie respectat.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.