Proiect. Elevii vor putea să-și vadă lucrările la Bacalaureat și Evaluarea Națională înainte de a depune contestații

62199839
Shutterstock

Ministerul Educaţiei a anunţat că a lansat în consultare publică proiecte privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII), în anul şcolar 2024 - 2025, şi a examenului naţional de Bacalaureat - 2025.

Astfel, principala noutate propusă este aceea de a permite consultarea lucrărilor după afişarea rezultatelor iniţiale şi înainte de contestaţii, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la Bacalaureat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, acest lucru va fi posibil ”pentru o mai bună fundamentare a deciziei privind contestarea notei obţinute la evaluarea iniţială”.

Depunerea contestaţiei nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor, care se va face la centrele de examen.

Alături de calendarele examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, sunt publicate şi calendarele simulărilor examenelor naţionale, respectiv evaluare naţională şi bacalaureat.

În privinţa datelor pentru desfăşurarea probelor examenelor naţionale (EN VIII şi Bacalaureat 2025), Ministerul Educaţiei propune:

* Desfăşurarea probelor de competenţe din cadrul examenului de Bacalaureat în perioada 27 ianuarie - 7 februarie;

* Desfăşurarea probelor scrise - pentru ambele examene - înainte de finalul lunii iunie;

* Prelungirea perioadei de depunere a contestaţiilor, dată fiind opţiunea de vizualizare a lucrărilor scrise.

Actuala propunere de calendare este fundamentată pe necesitatea de a ţine cont de evoluţia spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, ce pot afecta randamentul candidaţilor şi pe solicitările de a identifica o soluţie funcţională care să permită încadrarea în termen a candidaţilor a căror înscriere în învăţământul superior depinde de prezentarea diplomei de Bacalaureat, precizează ministerul.

Varianta alternativă luată în calcul la nivelul Ministerului Educaţiei implică începerea probelor scrise ale Evaluării Naţionale, respectiv ale Bacalaureatului după finalizarea cursurilor anului şcolar 2024 - 2025 (20 iunie 2025), astfel:

* Probe scrise Evaluare Naţională 2025: 23 - 25 iunie (întregul proces urmând a se finaliza în 9 iulie, odată cu afişarea rezultatelor finale).

* Probe scrise examenul naţional de Bacalaureat: 30 iunie - 3 iulie (întregul proces urmând a se finaliza în 15 iulie, odată cu afişarea rezultatelor finale).

Ministerul Educaţiei reaminteşte că forma finală a documentelor va fi aprobată prin ordin de ministru după etapa de consultare, prevăzută a se încheia în data de 26 august.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62474455
Noul statut al elevului, publicat în Monitorul Oficial. Ce drepturi și obligații au elevii începând de astăzi

Anul școlar 2024-2025 vine cu o serie de noutăți printre cele mai importante se numără și modificările la Statutul Elevului care au fost publicate pe 12 august în Monitorul Oficial.

62474194
Când vor avea loc simulările examenelor de Evaluare națională și Bacalaureat. Ce s-ar putea schimba în noul an școlar

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că datele la care vor avea loc simulările examenelor naţionale vor fi stabilite înainte de începerea anului şcolar.

62458650
Când este programată vacanţa şcolară din februarie 2025 pentru fiecare judeţ. Anunțul ministrului Educației | HARTĂ

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat când este programată vacanţa şcolară din februarie 2025 pentru fiecare judeţ, iar 22 de judeţe au optat ca aceasta să fie între 17 şi 21 februarie.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.