Peste 111.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși la liceu în 2023. Câți elevi au rămas pe dinafară

62357535
Getty

Mai mult de 111 000 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au fost admiși la liceu în anul 2023 în urma repartizării computerizate.  

Creșterea este de peste 21 000 de elevi repartizați prin raportare la etapele similare din anii 2021 și 2022.

Au rămas disponibile 7 727 de locuri pentru continuarea studiilor în învățământul liceal.

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 19 iulie, ora 12:00, pe admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Din 112 747 elevi care au completat opțiuni de licee, au fost repartizați computerizat 111 128 de elevi (98,56%).

Numărul indică o creștere de peste 21.000 de elevi repartizați, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021.

Peste 47% dintre elevii cu opțiuni completate au fost admiși la prima opțiune (52.896). 

În total au fost completate 2.620.839 de opțiuni, rezultând o medie de 23 de opţiuni/elev.

Calendarul admiterii la liceu

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 20 - 25 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

În intervalul 26 - 28 iulie 2023, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).

Aproape 1.600 de elevi nu au intrat la liceu

Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

Acest indicator înregistrează o scădere accentuată față de anul trecut, când 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.

Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 26.377 de locuri libere în învățământul liceal și în învățământul profesional de stat (7.727 de locuri libere la liceu și 18.650 de locuri în învățământul profesional).

În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:

  • 12.408 elevi la specializări vocaţionale;
  • 816 elevi în învăţământul militar;
  • 2.626 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
  • 1.286 de elevi admişi pe locurile rezervate CES.
Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62272054
Rezultatele la admitere la liceu 2023 au fost afișate pe edu.ro. Peste 110.000 de elevi au intrat la liceu

Rezultatele repartizării computerizate de la admitere la liceu 2023 au fost afișate pe pagina dedicată admiterii de pe edu.ro.

62367385
12 candidați la titularizare au primit nota 1. Cele mai mari note le-au primit cei care au venit din alte domenii

Aproape 4.500 de candidați care au vrut să devină profesori au primit note de corijență la examenul de titularizare. Au fost, ce-i drept, și 127 de note de 10, dar mai puține ca anul trecut.

62271596
Promovabilitate mai mică la profesori decât la elevi. La Titularizare, unu din doi candidați a picat

Rata de promovare la examenul de Titularizare este mai mică la profesori decât rata de promovare de la Bacalaureat și Evaluare Națională.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.