Oră de istorie inedită, cu ajutorul unei drone. Elevii au putut vedea live Mausoleul de la Mărășești

×
Publicitate

Orele de istorie pot deveni extrem de interesante, cu ajutorul tehnologiei. A demonstrat asta - încă o dată - o învățătoare din Tecuci, care a predat o lecție de istorie folosind o dronă și mai multe camere de luat vederi, amplasate la sol.

Numeroși elevi din toată țara au asistat la ora de istorie transmisă pe internet. Este doar una dintre inițiativele care au prins viață datorită proiectului „Educație la înălțime”.

”Lecţia noastră, dragii copii, porneşte de la istorie şi de la acest monument impresionant, pentru a ajunge la oameni care au făcut istorie.”

Aşa a început lecţia "altfel", transmisă în direct, pe internet, de lângă Mausoleul de la Mărășești. Cu ajutorul imaginilor captate inclusiv din aer, cu o dronă, elevilor li s-a povestit, în imagini, istoria monumentului și a zonei. Tinerii au aflat cu această ocazie şi povestea primilor aviatori ai României. Şi a Smarandei Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România

Învăţătoarea din Tecuci s-a pregătit două săptămâni, alături de o echipă de tehnicieni profesionişti.

Adrian Robe, iniţiator proiect Educaţie la înălţime: „Drona este magnetul proiectului nostru, asta îi captivează şi pe copii. Reuşim astfel să-i transpunem pe copii din clasă, să-i mutăm în locul transmisiei cu ajutorul dronei şi să vadă peisaje pe care poate nu le-ar vedea niciodată dacă nu am putea să le transmitem aşa.”

Elevii au fost încântaţi. La final, au primit un test.

Adriana Lefter, învăţătoare: „Copii au adresat întrebări pentru că sunt curioşi şi am avut aici experţi alături de noi care le-au răspuns la întrebări.”

Cei care au participat la ora "altfel" au asistat şi la demonstraţia unui partener de joacă - robot. Este inovaţia unei echipe de elevi de la un club din Tecuci.

Proiectul „Educaţie la înălţime” este susţinut de două asociaţii, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62196545
Amenzi pentru profesorii care cer bani părinților. Un deputat USR a depus un proiect de lege în Parlament

Profesorii care le cer bani părinților pentru așa numitul fond al clasei ar putea fi amendați cu până la 2.000 de lei. Este propunerea unui deputat, care vrea să interzică prin lege acest obicei.

62196540
Elevă din Timiș, bătută cu picioarele de două colege. Reacția autorităților

Un nou incident violent înregistrat într-o școală atrage atenția asupra problemelor grave pe care sistemul de educație nu le poate rezolva.

62196354
”Școală în spital”, noul program, care îi va ajuta pe copiii bolnavi să aibă parte de educație

Copiii bolnavi care lipsesc cu lunile vor avea profesori aproape zi de zi. Se va implementa, prin ordonanță de urgență, programul ''Școală în spital.''

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.