Ministerul Educației lansează în consultare publică calendarul evaluărilor naționale: Testele ar începe pe 12 mai 2026

62569897
Inquam Photos / George Calin

Ministerul Educației și Cercetării a pus în dezbatere publică proiectul de metodologie și calendar pentru organizarea evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.

Sunt evaluările naționale programate pentru anul școlar 2025-2026.

Calendarul propus al evaluărilor

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune în consultare publică proiectul de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru anul şcolar 2025–2026", a anunțat miercuri ministerul, conform news.ro.

Potrivit calendarului propus, evaluările se vor desfășura eșalonat în luna mai 2026:

  • Elevii de clasa a II-a vor susține primul test pe 12 mai 2026, cu proba de Limbă și comunicare

  • Elevii de clasa a IV-a vor începe testele pe 19 mai 2026

  • Elevii de clasa a VI-a vor susține probele începând cu 26 mai 2026

Durata și organizarea testelor

Metodologia stabilește durate diferite în funcție de clasă:

  • 45 de minute pentru fiecare test la clasa a II-a

  • 60 de minute pentru fiecare test la clasele a IV-a și a VI-a

Evaluarea Națională se va desfășura în timpul orelor de curs, iar testele vor fi evaluate în cadrul unității de învățământ de către cadrele didactice din respectiva școală.

Sistemul de evaluare pe clase

Pentru clasele a II-a și a IV-a, „fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă", conform metodologiei.

La clasa a VI-a, sistemul de evaluare este mai complex:

  • Testele din aria „Limbă şi comunicare" sunt evaluate de echipe din două cadre didactice cu specialitatea limba și literatura română

  • Testele din aria „Matematică şi Ştiinţe ale naturii" sunt evaluate de echipe din trei cadre didactice: unul cu specialitatea matematică, al doilea cu specialitatea fizică și al treilea cu specialitatea biologie

Confidențialitatea rezultatelor

Ministerul precizează că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări „nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei", întrucât au caracter de evaluare internă.

Oficialii Ministerului Educației consideră aceste evaluări „esenţiale pentru a înţelege nivelul de pregătire al elevilor şi pentru a adapta procesul educaţional la nevoile lor reale".

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62513471
11 elevi din Buzău, în pericol de a nu mai merge la şcoală. Unitatea, utilată recent prin PNRR, a fost desfiinţată

Unsprezece elevi ar putea să nu mai meargă la şcoală, începând din data de 8 septembrie, după ce unitatea de învăţământ din Pleşi, comuna buzoiană Bisoca, a fost desfiinţată.

62571814
Rectificare bugetară și la părinți, la început de an școlar. Lista minimă de cheltuieli suplimentare

Începerea școlii înseamnă cheltuieli mari pentru părinți. Unele obligatorii: ghiozdan, uniformă, rechizite și echipament pentru sport. Altele, în funcție de școală: un top de hârtie și materiale de curățenie.

62571773
Anul școlar începe, dar mulți elevi învață încă în școli cu toalete în curte. Autoritățile locale nu au folosit banii alocați

Anul școlar începe în mai puțin de o săptămână, dar, așa cum se întâmplă de mult prea mulți ani, unii elevi vor învăța în clădiri cu toalete improprii ori săpate în curte.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.