Ministerul Educației, după scandalul de la SNSPA: Cazurile de hărţuire sexuală din universități vor fi verificate

62324776

Ministerul Educației a reacționat la trei zile de la publicarea investigației Snoop privind abuzurile făcute de profesorul Alfred Bulai de la SNSPA și spune că a cerut Consiliului de Etică să verifice toate cazurile de hărţuire sexuală din universităţi.  

Verificările solicitate de minister cuprind:

- cazurile care au vizat elemente de hărțuire sexuală (sau fapte asimilate);

- modul în care acestea au fost gestionate la nivelul comisiilor de etică universitară și rezultatele acțiunilor întreprinse la nivel instituțional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenție. 

„Auditarea comisiilor de etică universitară va cuprinde și prezentarea inițiativelor la nivel instituțional pentru promovarea unor valori etice fundamentale, precum libertatea academică, respectiv combaterea discriminării, a abuzurilor și a hărțuirii de orice tip. În acest context, precizăm că, pentru prima dată, în noua Lege a învățământului superior nr. 199/2023, au fost prevăzute definiții clare pentru actele de hărțuire sexuală și violență psihologică. Toate instituțiile de învățământ superior au obligația de a respecta noile prevederi”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

În acelaşi timp, ministerul precizează că hărţuirea sexuală, alături de orice formă de hărţuire, este considerată abatere de la normele de etică şi deontologice privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane, având în vedere faptul că ştirbesc demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie şi prestigiul profesiei, conform prevederilor Legii învăţământului superior nr. 199/2023 şi ale Codului-cadru de etică şi deontologie universitară.

„Subliniem că, în cazul faptelor ce pot constitui abatere de la etica şi deontologia universitară, orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituţia de învăţământ superior, cu respectarea confidenţialităţii identităţii personale. Ministerul Educaţiei poate fi sesizat pentru orice situaţie care vizează nerespectarea prevederilor şi a procedurilor legale care privesc etica şi deontologia universitară, în cazul în care sesizarea nu a fost soluţionată la nivelul instituţiei de învăţământ superior”, se mai arată ăn comunicatul de presă.

Ce spune ministra Ligia Deca

„Hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și asupra climatului profesional din orice organizație. Atunci când cei care hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze. În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional”, este declarația ministrei Ligia Deca.

Reacția premierului

Și premierul Marcel Ciolacu a reacționat la scandalul privind hărțuirea sexuală de la SNSPA și a transmis că „înainte de a judeca pe cineva trebui să aflăm întreg adevărul” și că sunt în desfășurare anchete.

„Dacă s-a întâmplat așa ceva, veți vedea că se vor lua măsurile pe care le impune legea. Ministrul Educație sunt ferm convins că a declanșat anchetele împreună cu conducerea SNSPA. Deja sunt și procurorii autosesizați. Nu intervenim într-o anchetă penală, e normal. O să intervenim administrativ dacă dispune ministrul Educației. Există un consiliu național al rectorilor, independent de minister și premier. Depinde în ce societate dorim să trăim. Eu am trăit în comunism și nu mai vreau. Avem o societate cu independență a autorităților”, a spus premierul Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă.

Alfred Bulai a fost suspendat din funcțiile pe care le ocupa în cadrul SNSPA după ce o investigație jurnalistică îl acuză de abuzuri sexuale asupra unor studente de-a lungul ultimelor trei decenii. Întâmplările au ieşit la iveală în urma unei investigaţii a jurnaliştilor de la Snoop.

De asemenea, conducerea SNSPA a venit și cu o serie de precizări pe tema scandalului care îl vizează pe Alfred Bulai. Astfel, instituția de învățământ a dezvăluit că a început o anchetă penală. De asemenea, în ceea ce privește cererea de pensionare depusă de profesor pe 29 iulie, universitatea explică faptul că reprezintă un act unilateral pe care nu-l poate „aproba” sau respinge și că contractul de muncă va înceta pe 1 octombrie 2024, la începutul anului universitar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62471006
Premierul vrea ca părinții care își meditează copiii să își poată deduce din impozite cheltuielile pentru meditații

Premierul vrea ca părinții care își meditează copiii să își poată deduce din impozite cheltuielile pentru meditații, dacă le pot dovedi cu facturi!

62410803
Haos la admiterea de la Universitatea de Arhitectură, București. O eroare umană a dus la proteste și a adus Corpul de Control

Corpul de control al Ministerului Educației a fost trimis la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, din București, în urma problemelor uriașe, apărute la examenul de admitere.  

62469087
Scandal la admiterea la Arhitectură. Ministrul Educaţiei a trimis Corpul de control la Universitatea "Ion Mincu"

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a trimis Corpul de control la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Capitală, în urma erorilor înregistrate la afişarea rezultatelor la admiterea la Facultatea de Arhitectură.

 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.