Ligia Deca: Cursul de limbă, cultură și civilizație românească va fi predat în Belgia

62337962
Profimedia

Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) se va preda şi în unităţi de învăţământ din Comunitatea franceză din Belgia în care studiază copii de origine română, a anunţat miercuri ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„(Cursul n.r.) Se adresează atât preşcolarilor, cât şi elevilor din clasele I-XII, fiind oferit gratuit copiilor ai căror părinţi l-au solicitat”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Specific Comunităţii franceze din Belgia este faptul că, pe lângă componenta de limbă, proiectul include şi cursuri de deschidere către interculturalitate, care se desfăşoară cu elevii întregii clase, fiind susţinute de către profesorul român în parteneriat cu profesorul titular.

„Voi face toate eforturile pentru ca seria încheierii de tratate bilaterale să continue, pentru implementarea în cât mai multe unităţi de învăţământ din străinătate a Cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Oriunde s-ar afla, copiii români au nevoie să-şi păstreze rădăcinile şi să simtă apropierea de ţara în care s-au născut", a susţinut Deca.

Ministrul Educaţiei a semnat miercuri, alături de ministrul-preşedinte, Pierre-Yves Jeholet, şi de ministrul Educaţiei, Caroline Desir, reprezentanţi ai Guvernului Comunităţii franceze din Belgia, Carta de parteneriat între Ministerul Educaţiei - România şi Guvernul Comunităţii franceze din Belgia privind implementarea Programului de Deschidere către Limbi şi Culturi, pentru perioada 2023-2028.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62387496
Anchetă la două școli din Buzău, după ce un profesor condamnat pentru infracțiuni sexuale a fost primit la catedră
Caz revoltător în Buzău. Poliția anchetează conducerile a două școli din oraș, care i-au permis unui profesor acuzat de infracțiuni sexuale să se întoarcă la catedră. Uluitor, bărbatul are și o condamnare pentru trafic de droguri.
62385874
Școli transformate în șantiere odată cu sosirea elevilor în bănci. Copiii stau printre șanturi și utilaje: Îl asigură băieții
După trei luni de odihnă, în care școlile au stat încuiate, cei responsabili de confortul elevilor se apucă abia de acum încolo de reparații. Asta ca să nu piardă zeci de milioane de euro din fonduri europene.  
62292616
Directorii demisionează din cauza salariilor mici și vor să revină la catedră. Ce spune Deca despre grilele de salarizare
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că există trei variante de grile de salarizare elaborate de Ministerul Muncii și că au fost trimise la Banca Mondială pentru calcularea impactului.