Evaluarea Națională va avea teste practice, inspirate din viața cotidiană. „Un melc urcă în timpul zilei pe un copac 3 metri”

62528782

Aspectele concrete aplicabile în viața de zi cu zi a elevilor vor fi prezente la Evaluare Națională. Ministerul Educației a aprobat metodologia de organizare și funcționare a testelor pentru 2025-2026.

„Metodologia de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2025 - 2026, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.405/23.09.2025 (transmis spre publicare în Monitorul Oficial), aduce două inovații în beneficiul copiilor” se arată într-un comunicat al ministerului.

Potrivit ministerului Educației, elementele de noutate în raport cu anii anteriori la Evaluare Națională sunt reprezentate de:

(1) cerința ca sarcinile de evaluare/itemii testelor ce vor fi administrate elevilor aflați la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a să vizeze mai accentuat aspecte concrete (cunoștințe, deprinderi, atitudini, valori), aplicabile, conectate la viața de zi cu zi a elevilor;

(2) posibilitatea de a extinde competențele evaluate pentru o relevanță curriculară mai mare.

De asemenea, s-a accentuat rolul formativ al acestor evaluări prin impactul asupra școlii și asupra educației personalizate la nivelul fiecărui copil (inclusiv cu implicarea părinților în asimilarea comprehensivă a rezultatelor).

Mai exact, „evaluările vor reflecta noua abordare curriculară prin care subiectele vizează și aspectele concrete ale aplicării în viața elevilor de zi cu zi a cunoștințelor, deprinderilor, atitudinilor și valorilor construite în procesul de învățare. Extinderea, prin evaluare/testare a competențelor evaluate, în direcția noii logici a învățării, cu focalizare pe aplicare și transfer în contexte noi a cunoștințelor, pe mobilizarea cunoștințelor pentru rezolvare de situații-problemă, pe formulare de opinii și argumentare ca antrenare a gândirii critice aplicate și dincolo de disciplinele școlare, în învățarea pentru viață”

Scopul testării e de a „furniza date, informații obiective atât profesorilor de la clasă, cât și unității de învățământ, fundamentând feedbackul personalizat către elev, către părinte și către comunitatea educațională”.

Exemple de exerciții aplicate, pentru testarea elevilor

  1. Un tren cu carbuni merge spre sud cu 80km/h şi vântul bate dinspre Nord-Vest cu 10 km/h. În ce direcţie o ia fumul?

  2. Un melc urcă în timpul zilei pe un copac 3 metri și alunecă noaptea 2 metri. După câte zile va ajunge în vârful copacului care are înălțimea de 10 metri?

  3. O orchestră formată din şase muzicieni poate cânta prima parte din simfonia a V-a a lui Beethoven în 7 minute şi 23 de secunde. În cât timp vor cânta simfonia dacă dublează numărul muzicienilor?

  4. O familie cu cinci membri a plecat la drum cu maşina. A mers 350 de kilometri cu o viteză medie de 70 de kilometri pe oră. Pe tot parcursul drumului niciunul dintre cei 5 nu a obervat că una dintre roţi are pană. Cum a fost posibil?

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62576010
Ministerul Educației a anunțat schimbările la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Noi cerințe pentru elevi

Ministerul Educaţiei anunţă miercuri modificări în metodologia evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a pune accent pe aspecte concrete.

62545426
Daniel David, după amenințările primite de mai multe școli din țară: Prezenţa poliţiei şi jandarmilor va fi crescută

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă, în legătură cu mesajele de ameninţare primite de zeci de şcoli din mai multe judeţe, că acestea sunt, într-adevăr, „foarte grave”, dar că este important ca lumea să nu se panicheze.

62576537
Elevi români au primit premii speciale la concursul european al tinerilor oameni de știință de la Riga

Două echipe formate din elevi din România, au obţinut premii speciale la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Ştiinţă, desfăşurat la Riga, în Letonia, anunţă Ministerul Educaţiei.

 

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.