Evaluarea naţională a început cu probele de aptitudini. Cât de învechit e sistemul folosit

×
Publicitate

După un joc straniu al ministrului Educaţiei de "uite ordinul, nu e ordinul", care amâna admiterea în liceu, evaluarea naţională a început miercuri, conform calendarului iniţial.

Au dat probele de aptitudini, elevii de clasa a VIII-a, care vor să intre la şcoli sportive, cu profil muzical, sau să studieze intensiv limbi străine.

Examenul s-a desfăşurat, spun experţii, în testare academică, după aceleaşi metode învechite care nu îi triază de fapt pe cei talentaţi într-un anumit domeniu.

Compunerea gata făcută trece de la un coleg la altul, chiar înainte de testul la italiană.

Testele de aptitudini, care deschid evaluarea naţională pentru clasa a opta, se adresează celor care vor să studieze în liceu într-o clasă bilingva sau la nivel intensiv- 4-5 ore pe săptămână.

Altfel spus, sunt căutaţi aceia care au o vocaţie anume pentru studiul limbii străine. Cum îi triază sistemul nostru de învăţământ pe aceştia? În mare, că acum 20 de ani.

Şcoala nu îi separă din timp pe cei cu adevărat talentaţi de cei care încearcă marea cu degetul

Elevii ajung direct la examen, la proba scrisă, care durează o oră.

Subiecte puţine, spun experţii în evaluare, înseamnă că testul nu e concludent.

Profesor universitar DRAGOŞ ILIESCU, specialist in testare: "Cu cât sunt mai puţini itemi, cu atât e mai mare eroarea. Cu mai puţin de 50-60 de itemi nu prinzi nimic relevant. Întotdeauna sunt de preferat subiecte, probleme mici şi multe, decât puţine şi ample. E mai multă eroare acolo. Şi asta e grav când pe baza acestei măsurări se iau decizii cu impact major asupra persoanelor în cauză. Într-o oarecare măsură da, se joacă viitorul copiilor".

Proba orală e şi mai scurtă; comisia trebuie aşadar să taxeze orice eroare, chiar dacă elevul e doar emotiv.

Soluţia ar fi rapidă şi simplă. Să importăm modele verificate din alte sisteme. TOEFL testează nivelul limbii engleze. Abia după 4 module, de citire, ascultare, vorbire şi scriere candidatul primeşte un scor. La noi, proba se încheie doar cu un "admis" sau "respins".

TESTUL TOEFL:
-citire 60 de minute, 40 de întrebări
-ascultare 60 de minute (discuţii, conversaţii), 40 de întrebări
-vorbire 20 de minute, 6 cerinţe (exprima păreri cu privire la diverse teme)
-scriere 50 de minute, un eseu argumentativ>

Vorbim aşadar de până la 4 ore de test pentru fiecare elev. Ar înseamnă o investiţie triplă de timp şi bani pentru evaluarea viitorilor profesori, translatori, sportivi sau muzicieni. Este din păcate un scenariu puţin probabil în ţara în care tocmai ministrul Educaţiei a retras un ordin privitor la evaluarea naţională în mai puţin de 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62045467
Andronescu, despre modificarea admiterii la liceu: "Ordinul acesta nu este ordin"

Ministrul Educaţiei s-a răzgândit. După ce luni a decis, printr-un ordin, să amâne probele vocaţionale pentru admiterea la liceu, marţi a declarat pentru Ştirile PRO TV că acest ordin nu există şi că anulează modificarea apărută luni.

62004336
Decizia ministrului Educației privind admiterea la liceu: "Lucrurile s-au inflamat inutil"

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin prin care schimbă calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2019-2020, cu două zile înainte ca examenele vocaționale să aibă loc, situația fiind aspru criticată de sindicate.

62044909
Video viral. Scurtmetraj despre violențele din școli și hărțuirea profesorilor din România

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean au făcut public un scurtmetraj despre bullyingul împotriva profesorilor, care a stârnit un mare interes în mediul online.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.