Elevii din clasele primare, lăsați fără olimpiade școlare. Explicațiile ministrului Educației, opuse așteptărilor părinților

×
Publicitate

„Olimpiadele la clasele primare stimulează prea devreme industria meditațiilor.” Iată explicația ministrului Educației, după ce a interzis aceste competiții până la gimnaziu.

Deși oficialul este de părere că, la vârste mici, copiii trebuie doar să se joace și să acumuleze informații, sunt și părinți care îl contrazic.

Măsura luată de ministrul Educației nu este văzută cu ochi buni de toți părinții. Mulți își doresc ca cei mici să participe la olimpiade și concursuri, măcar pentru a căpăta experiență, dacă nu pot obține și rezultate excepționale.

Părinte: „Pur și simplu, și la un job, și la orice se dă concurs, deci trebuie să-i obișnuim de mici cu concursul. Cred că sunt benefice meditațiile.”

Daniel David, ministrul Educației: „Este foarte important să ne focalizăm pe dezvoltarea acelui nivel elementar, care fundamentează apoi competențe cheie diferite din zona limbii și literaturii, matematicii, științei. Dacă ratăm consolidarea acestui nivel elementar, vom avea, după aceea, deficiențe în anii care vin pentru a dezvolta competențele cheie.”

Concursurile din școli, permise în continuare

Pentru a stimula competiția, Ministerul Educației nu interzice însă organizarea unor concursuri asumate responsabil de școală, dar care nu au greutatea și mesajul unei olimpiade organizate de minister. În acest caz, școlile trebuie să vină cu idei care să stârnească interesul celor mici.

Dr. Mihail Adrian Șerban, directorul unei școli: „Trebuie să ne gândim noi, cei care avem experiență, la activități care să îi stimuleze și să le facă plăcere să participe la ele. Vă dau un exemplu: să-i învățăm pe copii să fie mici antreprenori. Au organizat tot felul de târguri, creații.”

Noua decizie urmează bunele practici europene care spun că aceste competiții ar trebui introduse abia atunci când elevii au deja o bază de informații.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62513159
Elevii claselor terminale se pregătesc pentru primele probe orale la Bac. Profesor: ”Subiectele sunt floare la ureche”
A mai rămas o săptămână până ce peste 150 de mii de liceeni din anii terminali vor da piept cu primele emoții la probele orale ale bacalaureatului.
62501399
Mai multe universități din România testează eliminarea examenelor de admitere. Ministrul Educației susține măsura
Noul ministru al Educației, Daniel David, este de părere că examenele de admitere în universități stimulează meditațiile, iar selecția poate fi făcută și doar în urma analizei dosarelor de candidați.
62471877
Se scumpesc locurile cu taxă la Medicină. Studenții de la ”Carol Davila” din București vor plăti 19.000 de lei pe an
Ofertele de școlarizare la unele facultăți de medicină de la universitățile de stat cuprind majorări de taxe. În București, cei de la ”Carol Davila” au anunțat o creștere cu 30% a costurilor pentru studenții care în toamnă nu vor prinde loc la buget.