"Soarele din galaxia noastra are o sora geamana": Vestea cu care NASA a atras toata atentia. Uite cat de aproape este:

61453225

O stea considerată "sora geamănă" a Soarelui, aflată la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de curând de oamenii de ştiinţă.

Deşi astronomii au descoperit peste 1.000 de exoplanete în ultimii ani, descoperirea recentă a trei planete extrem de fierbinţi într-un roi stelar aflat la 2.500 de ani-lumină depărtare de Terra, i-a entuziasmat pe cercetători, informează dailymail.co.uk.

Una dintre cele trei exoplanete orbitează în jurul unei stele care este aproape identică cu Soarele nostru în ceea ce priveşte aproape toate caracteristicile sale.

Astronomii au folosit sistemul de telescoape HARPS din Chile, administrat de European Southern Observatory (ESO), alături de alte telescoape din lumea întreagă, pentru a descoperi cele trei planete care orbitează în jurul unor stele din roiul Messier 67 din constelaţia Racului.

Aceasta este prima stea "geamănă" a Soarelui descoperită într-un roi stelar şi care are în jurul ei o planetă.

Astronomii ştiau deja că cele mai multe stele se formează din norii gazoşi uriaşi din acele roiuri stelare. Însă până acum ei nu descoperiseră prea multe planete care orbitează în jurul stelelor aflate în roiuri stelare.

Exoplaneta descoperită recent are aproximativ o treime din masa lui Jupiter şi efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale în 6,9 zile. La suprafaţa ei se înregistrează temperaturi mai mari decât cele dintr-un furnal.

Explaneta, alături de alte două, orbitează în jurul unor stele din roiul stelar M67, despre care oamenii de ştiinţă spun că s-a format în urmă cu 1 miliard de ani - aproximativ aceeaşi vârstă cu cea a Soarelui şi a Terrei.

Doar câteva planete au fost descoperite orbitând în jurul unor stele similare Soarelui - precum HD 187123 şi HD 86226 -, însă niciuna nu se află într-un nor stelar.

Studiul arată că stele care seamănă cu Soarele pot să dea naştere unor planete şi acestea pot să apară chiar şi într-un nor stelar, un spaţiu considerat destul de aglomerat.

Studiul, realizat pe o perioadă de şase ani, a fost coordonat de Anna Brucalassi de la Institutul Max Planck de fizică extraterestră din localitatea germană Garching.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61451625
Ne place de Victoria Silvstedt: Vezi cat de bine arata vedeta Playboy la 39 de ani! FOTO
Victoria Silvstedt a fost iepuras Playboy si iubita fotbalistului Christian Vieri, unul dintre cei mai sexy fotbalisti din lume.
61450199
Asa arata podul suspendat la cea mai mare altitudine din Europa! VIDEO
Podul pietonal de pe muntele Titlis conduce clasamentul podurilor suspendate din Europa din punct de vedere al altitudinii la care sunt amplasate, anunţă bbc.co.uk.
61448638
Sexy GTA V In Real Life: Ce face o blonda super sexy cu o arma in mana! VIDEO
Blonda are o pusca in mana si se deplaseaza prin oras exact ca in jocul pe care toti deja l-am incercat: GTA