El este primul om din istorie care a traversat Marele Canion pe o sarma, fara echipament de protectie: VIDEO

61345202

 Nik Wallenda, acrobatul supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime", a traversat, duminică, Marele Canion din SUA fără echipament de protecţie.

 Nik Wallenda a intrat astfel în istorie ca primul om care a traversat Marele Canion mergând pe sârmă. Wallenda s-a aflat la cea mai mare înălţime pe care a încercat-o până în prezent, adică la 457 de metri deasupra râului Little Colorado.

Discovery Channel a difuzat în direct evenimentul în Statele Unite şi în alte 223 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România.

"Am vizitat Marele Canion când eram copil şi de atunci am tot am visat să merg pe sârmă într-un decor atât de spectaculos", a declarat Wallenda, care reprezintă a şaptea generaţie a legendarei familii de acrobaţi Flying Wallenda. "Le sunt incredibil de recunoscător localnicilor Navajo, care mi-au îngăduit să îmi îndeplinesc acest vis, şi canalului Discovery Channel, care a avut încredere în mine", a mai spus acesta.

"Categoric, am asistat la un moment istoric", a declarat Eileen O'Neill, Group President Discovery and TLC Networks. "Nik inspiră enorm de mulţi oameni din întreaga lume, încurajându-i să îşi îndeplinească visurile. Suntem incredibil de mândri că am reuşit să aducem acest eveniment în casele unui număr atât de mare de telespectatori din SUA şi din întreaga lume", a adăugat oficialul Discovery.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61345201
Un set de fotografii spectaculoase marcheaza numarul 125 al revistei National Geographic: Uite ce imagine din Romania a fost aleasa:

Mai multe fotografii  care nu au fost niciodată prezentate publicului larg, au fost descoperite în arhivele revistei National Geographic şi au fost publicate în premieră, pentru a marca cea de-a 125-a aniversare a acestei publicaţii.

61345200
Ce trebuie sa mananci ca sa nu fii stresat: Afla cat de importanta este alimentatia intr-o zi de lucru:

Stresul este o mare problemă cu care se confruntă actuala societate, iar în încercarea reducerii acestuia oamenii apelează la diverse metode. Alimentatia este insa o solutie mult mai buna.

61257189
Ce bine seamana: Cupluri celebre care sunt imaginea fidela a jumatatilor lor! FOTO

David şi Victoria Beckham sunt împreună de 16 ani, iar despre Brad Pitt şi Angelina Jolie se spune că sunt o entitate. Iar acestea nu sunt singurile cupluri celebre la care se observă cu ochiul liber faptul că partenerii seamănă.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.