Sealuiti
Eram în drum spre Sala Palatului pentru concertul lui Seal când m-am întâlnit cu o colegă care mi-a spus de anularea spectacolului.
La un asemenea show poţi veni însă şi din alte oraşe, ba chiar la magnitudinea unui asemenea nume, teoretic, pot veni oameni şi din alte ţări.
Dar, „banda” lui Seal a anunţat în ziua concertului că nu mai doreşte să performeze.
Mă rog, se mai întâmplă, se anulează concerte, de regulă din cauza stării de sănătate a vedetei. Dar, motivele pentru care a căzut acest show sunt de-a dreptul penibile.
Oficial, staff-ul lui Seal a invocat faptul că sala nu putea susţine tonele de echipament necesare show-ului. În replică, organizatorii români ai concertului spun că o structură instalată de ei putea susţine cele 4 tone de echipament. Seal a cântat anul acesta la jubileul Reginei într-un teatru mai vechi decât Sala Palatului din Bucureşti. Nu s-a pus problema a patru tone de echipament care să atârne deasupra lui Seal în faţa Majestăţii Sale.
Pe de altă parte, Sala Palatului, construită la finalul anilor ’50, este o glumă pentru o capitală din Uniunea Europeană în 2012. La Belgrad, capitala unei ţări care n-are parte de un statut atât de pompos, Rammstein a cântat într-o sală cu 20.000 de fani în delir. Iar show-ul trupei germane reprezintă cea mai mare desfăşurare de tehnică la un astfel de spectacol, incomparabil cu ce se poate vedea la un concert al lui Seal.
Sigur, Belgrad este un oraş care a fost bombardat temeinic de NATO. Însă bombardamentul asupra bugetului statului declanşat de-a lungul ultimilor 20 de ani de politicienii români provoacă daune mult mari decât cel ordonat de secretarul general NATO Javier Solana asupra capitalei în care piromanii de la Rammstein pot fi admiraţi într-o sală cu parametrii optimi.
Cât despre motivele neoficiale, că s-au vândut doar două mii de bilete... Am fost la un concert în Sala Palatului susţinut de un tip care a fost în trupa Dead Can Dance, Brendan Perry. O voce senzaţională, aveai impresie că Sir Laurence Olivier se apucase de cântat. În ditamai sala de peste 4.000 de locuri, erau ocupate doar primele 7-8 rânduri.
Omul a cântat fără nicio problemă iar vocea sa avea greutatea a patru tone de echipament. Acum, dacă eşti Seal, ai vândut doar jumătate din Sala Palatului şi ai fost căsătorit 8 ani cu Heidi Klum, poţi invoca şi şubrezenia unei schele.
M-am întors din drumul către sală şi l-am văzut la tv pe Seal cum povestea că trupa sa a plecat deja din România dar, el, iată, este încă aici, plin de intenţii bune.
Era la fel de fals ca o cântare dintr-o emisiune românească. În finalul ştirii s-a anunţat că banii plătiţi pe bilet pot fi recuperaţi a doua zi de la magazinul de la care l-ai cumpărat...
A fost experienţa care a încununat această sealuire a publicului.
Am arătat biletul la magazin, mi s-a cerut bonul fiscal. I-am spus domnului cu pricina că am cumpărat biletul acum o jumătate de an şi şansele de a avea un bon fiscal după o asemenea perioadă sunt minime. Mai ales că nu mi se spusese să păstrez şi bonul.
În fine, a găsit el bonul fiscal în sistemul computerizat al reţelei de magazine, dar tot mai avea nevoie de nişte aprobări. În ora de aşteptare a aprobărilor, am văzut în magazin rulând la nesfârşit un clip publicitar în care respectiva companie ne spune că „mai suntem unii” care putem salva lucrurile în ţara asta. Şi era arătat un taximetrist care nu te întreabă unde mergi înainte să deschizi portiera, nişte oameni care împing prin ploaie o maşină rămasă în drum...
După o oră de vizionat clipul i-am spus domnului de la ghişeu că mă simt ca maşina rămasă-n ploaie, doar că el nu mai găseşte oamenii de bine cu care să împingă pentru că deja nu-i mai răspundeau la telefon colegii din „centrală” care să-i dea aprobările pentru returnarea banilor. E, şi atunci am recurs la metoda penibilă dar atât de eficientă pe la noi.
Am sunat o colegă, de această dată de-a mea, de la Ştiri, şi am întrebat-o dacă povestea asta, probabil similară cu cea a altor două mii de deţinători de bilete la acest show ratat, n-ar putea fi un story ok pentru jurnal.
A naibii coincidenţă, după o oră de aşteptare a aprobărilor, pe masă au apărut instant 287,60 lei, cu 5 bani mai mult decât costul biletului.
Şi când te gândeşti că iniţiaţii spun că totul a plecat de la faptul că Heidi Klum l-a înşelat pe artist cu badigardu’. Cam aşa porneşte, de fapt, totul...
Etichete: seal,
