Metoda prin care poti sa slabesti fara dieta si exercitii fizice

61361280

Compania WeightWatchers a iniţiat o campanie prin care persoanele care doresc să slăbească sunt sfătuite să stea mai mult timp în picioare, deoarece asta îi va ajuta să scape mai repede de kilogramele nedorite.

Potrivit unui studiu realizat de WeightWatchers, 67 la sută dintre oameni îşi petrec 20 de ore pe zi stând jos sau întinşi, scrie Daily Mail.

Ne uităm tot mai mult la televizor, în medie patru ore pe zi, deşi mulţi dintre noi susţinem că avem vieţi foarte aglomerate.

"Chiar dacă faci exerciţii cel puţin 30 de minute pe zi, tot poţi să întâmpini probleme de sănătate din cauza sedentarismului. Mesajul este clar: Mişcaţi-vă mai mult şi staţi jos mai puţin", a declarat Stuart Biddle, profesor în cadrul Universităţii Loughborough.

Acesta a întocmit o listă cu câteva schimbări care pot fi făcute pentru ca oamenii să nu mai stea jos sau întinşi atât de mult timp.

telefon

 

Printre acestea se numără, vorbirea la telefon stând în picioare, mutarea calculatorului pe masa de călcat, udarea grădinii cu stropitoarea şi nu cu furtunul, spălarea manuală a vaselor.

Potrivit cercetărilor, cinci minute de stat în picioare la fiecare 30 de minute într-o zi de lucru, respectiv o oră şi 20 de minute pe zi, înseamnă arderea a peste 2.500 de calorii într-un interval de o lună.

"Bineînţeles, că orice activitatea fizică suplimentară şi un regum alimentar atent vor ajuta şi mai mult, însă schimbările mici, precum statul în picioare şi mişcarea la fiecare jumătate de oră poate reprezenta un pas important în pierderea în greutate.

Schimbările trebuie făcute treptat. Dacă te mişti mai mult stând în picioare, atunci beneficiile vor fi şi mai mari", a mai spus Stuart Biddle.

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61359708
Care este varsta la care oamenii sunt cel mai fericiti:
Autorii unui studiu publicat recent au descoperit vârsta la care oamenii sunt cel mai fericiţi, atingând cel mai înalt nivel de satisfacţie în viaţă.
61361100
Cum va arata urmatoarea generatie MINI? Vision ofera primele detalii
 Conceptul e deocamdata la stadiul de proiect digital
61359084
Saliva in mancare: Cum sunt inselati clientii si ce nu trebuie sa comande la restaurant:
Folosind informaţii din interiorul celor mai importante restaurante din lume, acordate de maeştri bucătari şi somelieri,