Locul care impulsioneaza viata sexuala

61395646

Hotelurile pot reprezenta schimbarea de care are nevoie un cuplu pentru a avea o viaţă sexuală activă, camerele de hotel fiind în esenţă un spaţiu intim asemănător ideii de "acasă", dar lipsit de inconvenientele unui cămin.

Sexul necesită suprafaţă, iar dacă suprafaţa nu se schimbă niciodată, atunci locului i se pot adăuga elemente variate.

Astfel, o cameră dintr-un hotel din Viena, "echipat" cu o masă mare pentru cină, poate reprezenta locul potrivit pentru reaprinderea pasiunii. Pe de altă parte, toate hotelurile au o undă de mister, acest lucru contribuind la o viaţă sexuală mai activă, potrivit CNN.

Totodată, serviciile oferite de marile hoteluri ajută cuplurile să uite de sarcinile care erau distribuie fiecăruia acasă. Spre exemplu, somnul la hotel poate fi foarte odihnitor.

Camerele înalte, cu draperii îndeajuns de mari pentru a îmbrăca încăperea într-un negru absolut, cu pereţi groşi, dar şi cu o lenjerie care miroase a proaspăt ori de câte ori intri în cameră, poate oferi un somn profund, departe de tot ce poate părea monoton.

Apoi, mai frumos decât somnul într-un hotel este deşteptarea. Sunt hoteluri în care obloanele pot fi deschise de un buton montat pe noptiera patului, aşadar, din pat se dezvăluie lent o dimineaţă însorită.

Un alt avantaj este acela de a primi micul dejun la uşă. De asemenea, micul dejun este servit la hotel într-o manieră foarte elegantă, fiind primit pe o tavă din argint alb.

După o noapte intensă alături de partener, holul recepţiei poate fi locul perfect pentru a lucra. Acea agitaţie parcă şoptită, cu turişti exotici, poate fi un mediu productiv pentru a lucra.

De asemenea, după câteva ore petrecute în holul hotelului, o plimbare în oraş pare să fie cea mai bună alegere, având în vedere că personalul hotelului se ocupă de aranjarea întregii camere.

Şi nimic nu se compară cu sosirea împreună cu partenerul de viaţă în camera de hotel proaspăt aranjată.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61393287
"New York-ul Mediteranei" Cum arata turnurile de 47 de etaje fara lift:FOTO
Un zgârie-nori cu 47 de etaje şi cu altitudinea de 200 de metri conceput cu scopul de a ajunge cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa are,
61395629
Asa ar putea arata metroul viitorului! VIDEO
Un tren cu aspect futurist, care în viitor ar putea deveni tipul de metrou folosit pentru transportul în comun, a fost dezvăluit în Marea Britanie.
61396693
Au intrat sa-si cumpere o cafea: Ce a urmat dupa este de fapt cea mai tare farsa pe care ai putut s-o vezi pana acum: VIDEO
Inspirati de scenele de film horror Carrie, cativa tineri actori au pus in scena una dintre cele mai reusite farse de pana acum: