Cum arata "Xena" la 44 de ani: De la "printesa razboinica" la scenele explicite de sex din Spartacus VIDEO

61259145

La 17 ani de când a început să interpreteze rolul care i-a adus celebritatea în cunoscutul serial "Xena, prinţesa războinică".

 Lucy Lawless adoptă în prezent ţinute mult mai feminine, care o situează pe actriţă la mare distanţă de eroina periculoasă gata să se ia la luptă până şi cu zeii.

Lawless, în vârstă de 44 de ani şi mamă a trei copii, s-a născut în Noua Zeelandă şi a devenit celebră mulţumită excentricei şi frumoasei luptătoare Xena, personaj pe care l-a interpretat timp de şase ani în seria de succes cu acelaşi nume, scrie Daily Mail.

lucy lawless - 1

Cu părul vopsit într-un negru puternic şi cu pielea bronzată pentru rol, actriţa a trebuit să menţină un regim chinuitor de fitness pentru a intra în pielea curajoasei eroine.

Rolul a transformat-o pe Lawless şi în ţinta unor zvonuri legate de orientarea ei sexuală, pe baza relaţiilor ambigue dintre Xena şi ajutorul ei, blonda Gabrielle. Reputaţia aceasta a devenit şi mai puternică după rolul de mai târziu din serialul "Spartacus", în care a apărut într-o scenă explicită de sex alături de altă femeie.

lucy lawless - 2

"Xena, prinţesa războinică" s-a încheiat în 2001, după 134 de episoade şi şase sezoane, dar Lucy Lawless a jucat şi în "Battlestar Galactica", "Parks and Recreation" şi în "Spartacus", al cărui cel mai recent sezon a avut premiera marţi la Los Angeles.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61257347
Desenele care ne infricoseaza pe loc: Top 5 tatuaje ale infractorilor! FOTO
Tatuajele infractorilor exprima apartenenta la un grup sau inregistreaza istoria personala - abilitati, specializari, realizari si condamnari.
61259156
Shakira si Gerard Pique sunt parinti. Uite cum l-au botezat pe micut:
Cântăreaţa columbiană Shakira şi fotbalistul spaniol al echipei FC Barcelona, Gerard Pique, au anunţat, marţi seară, pe Twitter, naşterea primului lor copil, un băieţel, într-un spital din capitala Cataluniei.
61258649
Cum este salvat un delfin de catre un scafandru! VIDEO
Un delfin a fost salvat de un scafandru după ce o undiţă i-a fost prinsă într-una dintre aripioarele laterale.