„Trenul fără naș": Un șef de tren CFR, uitat în Gara Bușteni. Cum a fost „repus în funcție”

62536136

Un șef de tren al CFR Călători a trăit o experiență neobișnuită pe Valea Prahovei, fiind lăsat, ca un simplu călător, pe peronul gării din Bușteni.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, când trenul Regio 16003 al operatorului feroviar de stat a plecat din Gara de Nord din București cu destinația Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16:00, arată publicația online Club Feroviar.

În jurul orei 15:15, în stația Bușteni, șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare pentru a raporta că garnitura a fost expediată din stație fără ca el să transmită semnalul "gata de plecare". Conform relatărilor unor surse din cadrul operatorului de stat pe peron au rămas atât călători,care nu au apucat să se urce în tren, cât și angajatul feroviar.

Între timp, trenul ajunsese deja în gara Azuga, însă nu putea continua călătoria conform normelor feroviare care interzic circulația în lipsa șefului de tren. Angajatul CFR a apelat la o soluție inedită: a luat trenul Regio 10023 al operatorului privat Transferoviar Călători, care venea din urmă, cu aceeași destinație.

„Cu acest tren a ajuns la Azuga, unde s-a suit în garnitura de stat, care și-a continuat parcursul cu 13 minute întârziere", precizează sursele citate. Potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio 16003 al CFR Călători a ajuns la destinația finală, Brașov, cu o întârziere totală de 19 minute față de programul stabilit.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62536117
Japonezii devin din ce în ce mai furioși pe turiștii care scutură cireșii pentru poze. „N-ar trebui să călătorească”
O turistă din Taiwan s-a confruntat cu un val intens de reacții negative online după ce a scuturat cu putere copacii de cireș înflorit din Japonia, pentru a crea o fotografie reușită și artistică.  
62254882
Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională
Pasca de Paște foarte fi și fără aluat. Urmăriți pașii cu atenție pentru a realiza această reţetă simplă de pască, dar foarte apetisantă.
62426976
De ce să pui zeamă de lămâie în apa în care fierbi ouăle. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
Ouăle fierte sunt foarte sănătoase consumate cu limită, însă decojirea lor poate fi adesea o adevărată provocare. Din fericire, există câteva metode pe care le puteți utiliza pentru o decojire mai ușoară.