„Marea de nori”, fenomenul produs în această perioadă de temperaturile neobișnuit de mari

×
Publicitate

Temperaturile neobişnuit de mari pentru această perioadă au venit la pachet cu imagini de poveste. În zona de munte apare "marea de nori'', cum o numesc meteorologii.

În timp ce oraşele sunt cufundate în ceaţă, la înălţime este soare şi senin. Specialiştii avertizează însă că fenomenul poate fi periculos pentru sănătate, mai ales pentru astmatici.

Norii se scurg uşor printre crestele înzăpezite şi dau impresia că în depărtare se formează valuri care alunecă în văzduh. Pentru a surprinde acest spectacol e nevoie de ore întregi petrecute pe munte.

Marea de nori poate fi admirată doar de la altitudine, de pe munţi şi dealuri şi se formează atunci când apare fenomenul de inversiune termică: jos în văi şi depresiuni este frig, iar sus temperatura este mai ridicată şi nu există curenţi verticali care să împrăştie norii.

Fenomenul este specific perioadelor de tranziție, din primăvară şi toamnă, dar, pentru că în acest an iarna s-a lăsat aşteptată, spectacolul naturii şi-a făcut apariţia mai devreme. Totuşi, spun meteorologii, acest fenomen poate fi periculos dacă persistă. În depresiuni se formează un "capac" prin care nu pătrund razele soarelui, iar locuitorii din oraşe respiră un aer plin de noxe

Mioara Bolea, meteorolog: „Aerul rece a rămas pe fundul văii, aerul cald a invadat deasupra cu norii care au fost ţinuţi la sol. Ceaţa a persistat câteva zile la rând, particulele de gaze nearse de la cetralele termice, de la praf. Ceața nu mă lasă să am radiaţie solară, nu mă lasă să văd soarele, în oraş este întunecat, e ceaţa e umiditate, afectează oamenii care sunt depresivi, asmaticii, cei cu probleme cardio pentru că aerul, calitativ, nu este bun, este încărcat de toxine pentru că nu există schimb pe verticală."

Radu porneşte la ora 5 dimineaţa pe Vârful Postăvaru, la peste 1.800 de metri altitudine, pentru a surprinde acest fenomen. După o urcare de 1 oră pe munte, dă piept cu marea de nori care învăluie răsăritul, în vreme ce oraşul rămâne îngropat în întuneric.

Radu Diaconescu: „Dacă în oraş poţi avea parte de o zi tristă şi cenuşie în care nu vezi soarele de dimineaţă până seara, dacă urci deasupra plafonului de nori poţi să stai cu soarele în faţă, prăjindu-te la soare.”

Pentru fotografi cea mai bună lumina este la răsărit. Aceste imagini au fost surprinse în Ceahlău la peste 1900 de metri altitudine. Dar şi pe un deal din satul Petru Vodă, judeţul Neamţ. Fenomenul apare des şi în Piatra Craiului sau Bucegi.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62107945
Forțele Aeriene Române sunt în căutare de personal militar. Ce posturi sunt vacante

În căutarea viitorilor piloţi militari, reprezentanţii Forţelor Aeriene Române încearcă să îi convingă pe tineri să aleagă această profesie.

62107845
Români condamnați la închisoare în Belgia, după ce au furat zeci de porumbei. Ce despăgubiri trebuie să plătească

Trei români au fost condamnați la 30 de luni de închisoare și la plata unor despăgubiri de 320.000 de euro pentru un furt mai puțin obișnuit.

62107765
Imaginea de pe o cutie de bere i-a schimbat viaţa unei tinere. "Sunt binecuvântată"

O tânără din statul american Minnesota şi-a găsit căţeluşa pierdută în urmă cu trei ani cu ajutorul unei campanii organizate de o fabrică de bere în colaborare cu un adăpost pentru animale.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.