”Via Transilvanica” a găzduit o competiție cu sute de participanți. Traseul a fost gândit de Tibi Ușeriu

×
Publicitate

"Via Transilvanica”, un drum unic în România, a găzduit o competiție cu sute de participanți.

Oamenii, dornici să alerge ori să pedaleze, s-au înscris în curse ce i-au purtat pe drumul care leagă Suceava de Mehedinți, iar unul dintre inamicii principali a fost ploaia.

Patru sute de persoane s-au înscris, în total, la cele patru categorii: maraton, semimaraton, ultramaraton și mountain bike.

Zeci de aventurieri care au acceptat provocarea ultramaratonului au plecat de la Putna și au fost nevoiți ca în 40 de ore să străbată nu mai puțin de 161 de kilometri. Ploaia a fost unul dintre obstacole.

Participant: "Sper doar să mă întorc înapoi în timpul alocat, ca să nu fiu descalificat.”

Reporter: ”Crezi că vei reuși?”

Participant: ”Nici nu mă gândesc la asta, mă duc să mă distrez.”

Participant: "Traseul va fi interesant din cauza ploii. O să fie lunecos în zonele de pământ și poiana de la urcare în Lunca Ilvei, dar sper că îl voi termina ok.”

Traseul a fost gândit de Tibi Ușeriu, care a uimit prin reușitele sale la competiții extreme.

Tibi Ușeriu, ultramaratonist: "Cu siguranță din toate cursele am pus ceva în aplicare. Este un drum care unește, un drum de lungă distanță și ar fi păcat să nu avem și pe partea de sport o promovare a lui.”

Evenimentul a fost pus la cale de Asociația Tășuleasa Social.

Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social: "Eu le-aș spune manifestări cultural-sportive, tocmai ca să avem și rezervă, aceasta că noi mergem de aici încărcați, să spunem, o poveste care nu se va termina niciodată - Via Transilvanica - drumul care unește.”

Din cei 1.400 de kilometri ai traseului Via Transilvanica, drumul care unește localitatea Putna din Suceava cu Drobeta Turnu-Severin, doar 800 sunt deocamdată amenajați și dați spre folosință.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62197008
Aproape șase sute de mii de dolari pentru o casă vandalizată. Oferta inedită a unui agent imobiliar din SUA
Aproape şase sute de mii de dolari pentru o casă vandalizată, unde domneşte un miros greu de suportat.
62197009
O mașină, filmată pe contrasens pe A3, în Cluj. Imaginile au fost surprinse de camera de bord a unui autoturism
O mașină a fost filmată pe contrasens, pe autostradă.
62196999
Litoralul vestului, locul din Arad unde te simți ca la mare: ”Îmi dă așa un vibe de Constanța”
Vă invităm acum pe litoralul vestului, așa cum este cunoscută plaja unui lac din județul Arad, care anual atrage peste 100.000 de persoane.